Connect with us

Eveniment

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare

Constanta MEA

Publicat

pe

Ministerul Educaţiei a pus în consultare, luni, un proiect de metodologie care reglementează cadrul specific privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare la nivelul sistemului de învăţământ preuniversitar.

Consorţiile şcolare sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite în baza unui contract de parteneriat, din două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, cu personalitate juridică, de stat şi/sau particulare şi confesionale, autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate.

„Obiectivul general al unui consorţiu şcolar constă în asigurarea calităţii educaţiei care să genereze pentru beneficiarii primari condiţiile necesare pentru formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă, în acord cu profilul educaţional al absolventului fiecărui nivel de învăţământ”, prevede proiectul.

Proiectul prevede că la constituirea consorţiului şcolar unităţile de învăţământ preuniversitar vor avea în vedere posibilitatea de a derula activităţi comune ale elevilor şi cadrelor didactice. În acest sens vor fi analizate condiţiile de acces între unităţile de învăţământ preuniversitar, distanţa dintre unităţile de învăţământ, căile de acces, existenţa mijloacelor de transport în comun şi a transportului şcolar.

Consorţiile şcolare au următoarele obiective specifice:
* facilitarea accesului la servicii educaţionale de calitate pentru toţi elevii;
* îmbunătăţirea calităţii serviciului de educaţie prin adaptarea la nevoile şi opţiunile elevilor (curriculum la decizia elevului din oferta şcolii adoptat în funcţie de necesităţile unităţilor de învăţământ care fac parte din consorţiu);
* dezvoltarea de programe curriculare şi extracurriculare la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv pentru secţii şi structuri în limbile minorităţilor naţionale;
* eficientizarea alocării de resurse de la bugetele locale şi utilizarea sustenabilă a bugetelor proprii;
* facilitarea accesului unităţilor de învăţământ din cadrul acestora la proiecte în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii publice ori private, din ţară sau din străinătate;
* efectuarea de stagii de pregătire practică atât pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic şi postliceal, cât şi pentru cei înscrişi în alte programe curriculare sau extracurriculare;
* investigarea nevoilor de educaţie şi formare profesională dintr-un sector de activitate sau arie teritorială de interes comun şi planificarea coordonată a ofertei, pe termen mediu şi lung, pentru acoperirea optimă a nevoilor identificate;
* realizarea de acţiuni coordonate pentru acoperirea nevoilor de orientare şi consiliere a elevilor;
* colaborarea în teritoriu pentru asistenţă specializată, consiliere şi sprijin în favoarea familiilor elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii;
* colaborarea pentru specializările/calificările care presupun competenţe combinate;
* promovarea colaborării interdisciplinare în vederea stimulării inovării şi formarea competenţelor pentru dezvoltare sustenabilă în societatea cunoaşterii;
* colaborarea pentru asigurarea calităţii prin benchmarking, schimb de bune practici în cadrul reţelei şi cu şcoli din Uniunea Europeană, în special privind implementarea asigurării calităţii, învăţarea centrată pe elev, elevii cu nevoi speciale, elaborarea de materiale de învăţare etc.;
* realizarea de acţiuni comune de marketing pe piaţa serviciilor educaţionale;
* diversificarea ofertei de servicii educaţionale, prin programe de stimulare a performanţei, de educaţie timpurie, de realizare a programului „Şcoală după şcoală” de formare a adulţilor, contractarea unor servicii pentru întreprinderi şi comunităţile locale (de exemplu: studii, cercetări, consultanţă etc.).

Contractul de parteneriat se încheie pentru o perioadă de 3-5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părţilor, prin act adiţional. Contractele de parteneriat şi actele adiţionale la acestea se semnează de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ, parte a consorţiului.

„În vederea optimizării gestionării resurselor umane, cu acordul părţilor, se poate realiza mobilitatea personalului didactic între unităţile de învăţământ membre ale consorţiului, cu acordul expres al angajatului implicat în mobilitate, cu respectarea metodologiei privind mişcarea personalului didactic, aprobată anual prin ordin al ministrului Educaţiei”, mai prevede proiectul.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: facebook.com

Facebook Comments
Citeste in continuare
Publicitate

Eveniment

ROMÂNIA, PE PRIMUL LOC ÎN UE LA SĂRĂCIE SEVERĂ. UNUL DIN CINCI ROMÂNI TRĂIEȘTE LA LIMITA SUBZISTENȚEI

Constanta MEA

Publicat

pe

România este țara cu cel mai ridicat nivel de sărăcie severă din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Statisticile arată că unul din cinci români trăiește la limita subzistenței, iar situația s-a agravat după introducerea măsurilor de austeritate adoptate de Guvern.

Specialiștii atrag atenția că nivelul minim necesar pentru un trai decent a crescut semnificativ în ultimul an. O persoană singură are nevoie de cel puțin 7.000 de lei lunar pentru a trăi decent în București dacă locuiește cu chirie, sau de 4.500 de lei dacă deține locuință proprie. În orașele mai mici, precum Suceava sau Craiova, costurile variază între 4.000 și 5.000 de lei pe lună.

Contrastul este uriaș față de veniturile reale ale majorității românilor. Aproximativ 1,8 milioane de oameni lucrează pentru salariul minim pe economie, puțin peste 2.500 de lei net, sumă care nu le permite să acopere nici măcar cheltuielile de bază cu alimentele și utilitățile.

Raportul Eurostat subliniază că România se confruntă cu una dintre cele mai mari inegalități sociale din Uniunea Europeană, în timp ce politicile guvernamentale nu reușesc să atenueze decalajul dintre venituri și costurile reale ale vieții.

În ciuda acestei situații dramatice, premierul Ilie Bolojan a anunțat că salariul minim nu va fi majorat în 2026, decizie care stârnește îngrijorare în rândul economiștilor și sindicatelor. Aceștia avertizează că, fără măsuri concrete, nivelul de trai al românilor va continua să scadă, iar diferența față de media europeană se va adânci și mai mult.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

CĂLIN GEORGESCU RĂMÂNE SUB CONTROL JUDICIAR! TRIBUNALUL BUCUREȘTI A RESPINS DEFINITIV CONTESTAȚIA CANDIDATULUI INTERZIS LA PREZIDENȚIALE

Constanta MEA

Publicat

pe

Călin Georgescu, candidatul suveranist interzis la alegerile prezidențiale, rămâne sub control judiciar. Joi, Tribunalul București a respins contestația depusă de avocații săi, iar decizia este definitivă.

Astfel, liderul suveranist rămâne cu obligațiile impuse de instanță și nu își poate relua activitatea politică în condiții normale. Controlul judiciar presupune interdicții stricte, inclusiv privind deplasările și contactul cu anumite persoane.

Decizia vine după ce avocații săi au încercat să obțină ridicarea acestei măsuri preventive, susținând că ea limitează drepturile fundamentale ale clientului lor. Judecătorii au respins însă argumentele apărării, menținând restricțiile.

Călin Georgescu rămâne astfel în afara cursei prezidențiale și sub incidența măsurilor judiciare stabilite anterior.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

MACRON, LA MINIM ISTORIC DE ÎNCREDERE: DOAR 11% DINTRE FRANCEZI ÎL MAI SUSȚIN, LA FEL CA HOLLANDE ÎN 2016

Constanta MEA

Publicat

pe

Emmanuel Macron se confruntă cu cea mai gravă prăbușire a popularității de la începutul mandatului său. Potrivit unui sondaj Verian realizat pentru Figaro Magazine și publicat joi, președintele Franței are o cotă de încredere de doar 11%, un nivel record negativ, egalând minimul atins de François Hollande în noiembrie 2016.

Scăderea este abruptă, minus cinci puncte procentuale față de sondajul precedent din septembrie. Analiza arată că Macron a pierdut masiv sprijinul categoriilor considerate stabile, mai ales în rândul vârstnicilor: minus 11 puncte la persoanele de peste 65 de ani și minus nouă la pensionari.

În contrast, premierul Sébastien Lecornu înregistrează o evoluție inversă. Numit în funcție în septembrie, acesta a crescut cu cinci puncte, ajungând la 26% cotă de încredere. Lecornu câștigă exact acolo unde Macron a pierdut: plus șapte puncte la cei peste 65 de ani și plus nouă la pensionari.

Această dinamică sugerează o transferare a sprijinului din tabăra președintelui către premier, pe fondul dezamăgirii tot mai vizibile a electoratului francez.

Sondajul a fost realizat online, pe un eșantion de 1.000 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, între 26 și 28 octombrie. Marja de eroare este cuprinsă între 1,4 și 3,1 puncte procentuale.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Ce-face-in-constanta-cand-e-frig Ce-face-in-constanta-cand-e-frig
Cultură2 săptămâni ago

Ce facem in Constanta cand e frig?

Cand bate vantul taios de la mare, Constanta nu se inchide in casa. Se reinventeaza. Orasul are suficienta istorie, cultura...

Social2 luni ago

Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie? Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?
Social4 luni ago

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?

Mamografia reprezintă una dintre cele mai esențiale metode de diagnostic în detecția precoce a cancerului mamar, o boală care rămâne...

Eveniment7 luni ago

Jucăriile care vorbesc – povești, cântece și iubire în glas de copil/ursuletultau.ro

Dragă cititorule, ia loc oleacă, că ți-oi spune o poveste cum alta nu-i, despre niște jucării ce nu doar că-ți...

Afaceri7 luni ago

SEO în 2025: De ce majoritatea site-urilor din România pierd trafic și cum să eviți capcana

Ești pregătit pentru valul de schimbări pe care 2025 îl aduce în SEO? Dacă nu, e posibil ca site-ul tău...

Social7 luni ago

Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?

Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC....

Social8 luni ago

Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?

Acneea nu mai este doar o problemă a adolescenței, ci afectează tot mai multe femei trecute de 22 de ani,...

Administrație locală8 luni ago

Servicii Complete de Creare Site Web All-Inclusive pentru Afacerea Ta

În era digitală actuală, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Cu toate acestea, mulți antreprenori se confruntă...

Social9 luni ago

Mezoterapia scalpului – Tratamentul cu rezultate garantate pentru reducerea căderii părului

Te-ai întrebat vreodată de ce părul tău nu mai are aceeași densitate ca înainte? De ce găsești din ce în...

Administrație locală9 luni ago

SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România

Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...