Eveniment
AFACERISTUL BOGOS, CEL CARE A ÎNCERCAT SĂ OBȚINĂ PROTECȚIA LUI ILIE BOLOJAN, A FOST REȚINUT. CE ACUZAȚII I SE ADUC?
Omul de afaceri Fănel Bogos, personajul principal al dosarului de corupție ale cărui ramificații ajung chiar la premierul Ilie Bolojan, a fost reținut. Anunțul a fost făcut chiar de către avocatul omului de afaceri, potrivit Realitatea Plus.
„Domnul Bogos a fost anunțat că este acuzat de câteva infracțiuni, precum cumpărare de influență, instigare și complicitate la acțiuni de șantaj. (…) Se vorbește despre o cumpărare de influență. Nu a dat declarații, se consideră nevinovat,” a precizat avocatul omului de afaceri.
Mihail Aniţei, cel care i-ar fi promis lui Bogos că are influenţă la „omul care l-a pus pe Nicuşor Preşedinte”, a fost şi el reţinut.
Este posibil ca în această seară să mai fie emise mandate de reținere împotriva unor foste cadre din serviciile secrete, care erau implicate în rețeaua uriașă de trafic de influență.
Anunțul vine de doar câteva ore după ce o serie de stenograme din dosar, ajunse în presă, au arăta că Bogos ar fi plătit unor intermediari 1,5 milioane de euro ca să aibă intrare la Ilie Bolojan.
Informația apare în dosarul de trafic de influență, șantaj și dare de mită, în care DNA a făcut percheziții în mai multe județe, anunță Realitatea Plus. Printre persoanele vizate se află și trezorierul liberalilor, șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu. Într-un comunicat, Executivul a confirmat întâlnirea șefului guvernului cu omul de afaceri, dar precizează că aceasta „nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogoș”.
Eveniment
Panică pentru 90 de pasageri. Avion dezintegrat în aer
Panică la bordul unui avion cu 90 de pasageri. La scurt timp după decolare, aeronava a început să se dezintegreze în aer.
Panică în avion! A început să se dezintegreze
Pilotul a decis să aterizeze de urgență în Orientul Îndepărtat al Rusiei, după ce a constatat că aeronava a suferit o defecțiune tehnică.
Martorii au povestit că în timpul zborului, aeronavei i s-a desprins o parte din învelișul metalic, iar motorul de pe partea dreaptă a pierdut elemente din carcasă.
În urma incidentului, Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis o anchetă.
Eveniment
FMI: România are nevoie de politici şi reforme ambiţioase
România are nevoie de o combinație de politici și reforme structurale ambițioase pentru a sprijni creșterea și pentru a restabili sustenabilitatea fiscală, potrivit celui mai nou raport elaborat de Fondul Monetar Internaţional, în urma consultărilor de la București.
Directorii executivi ai FMI salută pachetul amplu de reforme fiscale pentru perioada 2025-2026, adoptat recent, dar unii dintre ei au recomandat prudență în aplicarea noilor măsuri fiscale pentru a evita descurajarea suplimentară a cererii interne.
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis vineri seara, că aceste concluzii ale Comitetului Director al FMI confirmă faptul că România a adoptat o direcție corectă în ceea ce privește gestionarea macroeconomică.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că săptămâna viitoare va fi făcut public al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, cel care vizează administrația locală și centrală, unde se vor face reduceri de personal și de cheltuieli.
Eveniment
Preliminariile EURO U21: Finlanda – România, 2-0
Echipa naţională de tineret a României a fost învinsă pe terenul Finlandei, joi, în calificările pentru Europeanul din 2027.
Gazdele s-au impus cu 2-0.
La Turku, finlandezii au deschis scorul prin Otto Ruoppi (’23). Matias Siltanen a stabilit scorul final din penalty (’73).
În urma victoriei, nordicii au trecut pe locul secund în grupa A, având 9 puncte.
Aflați la prima înfrângere, „tricolorii” sunt pe locul al treilea, cu 7 puncte.


