Anca Alexandrescu a susținut, marți, într-o intervenție la Realitatea PLUS, că România se află „sub asediu”, printr-un narativ construit în jurul războiului hibrid și al amestecului Rusiei, invocat atât pozițiile recente ale procurorul general al României, cât și pe cele ale unor lideri politici, precum președintele Nicușor Dan și reprezentanți USR. Mai mult, jurnalista spune că tema războiului hibrid este folosită pentru a justifica restrângerea drepturilor și impunerea unei stări de urgență similare cu cea din Republica Moldova.
„În primul rând vreau să fac următoarea constatare: suntem sub asediu pentru că – după declarațiile de aseară ale lui Nicușor Dan în legătură cu reevaluarea procurorilor – astăzi vine procurorul general Alex Florența și face o conferință de presă dedicată în exclusivitate lui Călin Georgescu, acuzând iarăși amestecul rușilor, războiul hibrid.
Suntem sub asediu cu acest narativ care este preluat atât de vicepreședintele CNA, dl Jucan, cât și de dl Nicușor Dan care ne spune căcde 10 ani de zile suntem sub un război hibrid, cât și de cei de la USR. Aseară am prezentat declarațiile Irinel Dărău de la USR, care a trăit 10 ani în Franța și care propune modificarea legislației pentru a se declara stare de urgență și luarea unor drepturi și libertăți pe modelul pe care Maia Sandu l-a aplicat deja de 3 ani de zile în Moldova. Sub o formă sau alta, Moldova, de 3 ani de zile este sub stare de urgență pe diverse tematici”, a declarat Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS.
Potrivit jurnalistei, „este foarte clar că la momentul anulării alegerilor și interzicerii lui Călin Georgescu, autoritățile nu au avut nicio probă și nu au nici acum”.
” Nu sunt decât niște simple afirmații, așa cum au fost făcute și în ședința CSAT-ului, fără niciun fel de dovadă clară. Doar afirmații, care însă țin la o anumită parte a populației. Că nu știu ce firmă, că nu știu ce persoană. Vreau să văd firmele respective anchetate – pentru că se pot face anchete penale, persoanele respective arestate și dovezile pe masă. Așa se lucrează într-o țară democratică. Lucrurile astea nu le vedem. Este clar că este o accelerare a acestei povești și pe fondul comentariilor din Raportul Departamentului de stat al SUA, care a apărut pe 12 august, și sub presiunea faptului că se cer informații de la Washington în legătură cu anularea alegerilor”, a explicat Anca Alexandrescu.
Ea a arătat că la rechizitoriu este trecut ca și coautor dl procuror Cornescu, care a intrat în acest caz pentru a se ocupa de acea judecătoare care ar fi fost implicată în acest scandal, doar că acesta a dat clasare pentru acea judecătoare.
„Domnia sa nu mai avea nicio treabă cu acest dosar”, a atras atenția jurnalista, amintind că în acest sens a fost făcută o notificare la CSM ca să i se dea competență procurorului Marius Iacob tocmai pentru că nu mai avea competență neexistând un judecător în caz.
Sunt niște lucruri importante pe care Mihai Belu le va explica diseară în emisiune și punct cu punct am să demontez această disperare a lor că iată adevărul iese la suprafață. Un lucru vreau să spun foarte clar: atâta timp cât Călin Georgescu nu este condamnat beneficiază de prezumția de nevinovăție și în fața mea este nevinovat și este președintele meu în continuare”, a mai spus Anca Alexandrescu.
Ea a amintit și că în emisiunea pe care o moderează a intrat la un moment dat avocata lotului lui Potra, care a povestit cum judecătorii au considerat că nu reprezintă n pericol cei care sunt în dosarul respectiv și au schimbat măsura sub control judiciar sau alte măsuri. „Unii chiar nu mai au absolut nimic, i-au eliberat din penitenciar. Păi dacă cineva care dă un atac constant la siguranța statului român este eliberat și trimis în libertate acasă însemnă că, de fapt, nu există probe și că toate sunt doar niște, așa cum au fost și pe vremea CSAT-ului”, a precizat jurnalista.
Anca Alexandrescu a subliniat, de asemenea, și faptul că „vinovați pentru tot ceea ce s-a întâmplat atât în noiembrie anul trecut, cât și acum sunt Klaus Iohannis și Ilie Bolojan pentru că alegerile s-au anulat în timpul lui Iohannis, iar interzicerea lui Călin Georgescu a fost în timpul președinției interimare a lui Ilie Bolojan”.
Ce spune despre reacția lui Nicușor Dan și conferința de presă a procurorului general
„Nu face decât să confirme ceea ce am spus mai devreme: că totul este un scenariu de prost gust, că suntem sub asediu, că este o înlănțuire de acțiuni care se întâmplă la nivelul cel mai înalt al statului român, așa cum se întâmplă din 24 noiembrie încoace. Acum sunt alți actori, dar aceleași interese de a se păstra la butoane, la putere, având în spate atât pe Emmanuel Macron, cât și pe Ursula von der Leyen.
„Este încă o dovadă că este o coordonare a sistemului, care este disperat că ies la suprafață adevărurile și că se cer informații despre ce s-a întâmplat în România și totul este coordonat. Nu se acționează decât pe bază de scenariu, așa cum s-a acționat și în noiembrie și în luna mai.
Din surse oficiale, de sigur. Adică oamenii sistemului. Este foarte interesant, este foarte interesant. Mai citiți încă odată textul lui Nicușor Dan, pentru că are niște nuanțe foarte importante. Invita mass media. Care mass media? Cea plătită de stat și de partid, care execută ordinele celor de la USR, PSD și PNL. Pe mine?
Acum înțelegeți de ce această prigoană împotriva Realității Plus de a fi amendată, de a fi închisă, această permanentă instigare din partea susținătorului Nicușor Dan de a ne băga pumnul în gură și de a închide definitiv – un post care spune adevărul. Pentru că doar la noi se află adevărul”, a comentat jurnalista.