Uncategorized
Visual Fan anunță performanțe financiare remarcabile pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2024 și noi strategii de dezvoltare a companiei
Publicat
acum 2 lunipe
- Profitul net realizat de compania Visual Fan S.A. a înregistrat o creștere de 65% în trimestrul trei al anului 2024, în comparație cu perioada similară din 2023.
- Pentru anul 2025, compania vizează obiective ambițioase pentru toate diviziile, bazându-se pe realizările remarcabile obținute până în prezent. Acestea au pus bazele unei dezvoltări accelerate și confirmă direcțiile strategice menite să stimuleze expansiunea, dar și să susțină inovația în fiecare sector de activitate.
Brașov, 28 noiembrie 2024. Visual Fan S.A. (companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultatele financiare excepționale înregistrate pe parcursul celui de-al treilea trimestru al anului 2024, confirmând strategia sa solidă de creștere și expansiune în domenii cheie.
Performanțe financiare ce reflectă angajamentul și eficiența echipei
La nivelul companiei Visual Fan S.A., în trimestrul trei al anului 2024, profitul net a înregistrat o creștere semnificativă de 65%, ajungând la 2,18 milioane lei. Cifra de afaceri a atins 50,46 milioane lei, marcând o creștere de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La nivel de grup, profitul net s-a situat la 5,12 milioane lei, marcând o creștere de 56%, iar cifra de afaceri a ajuns la 70,56 milioane lei și a înregistrat o creștere de 10%. Aceste rezultate subliniază eficacitatea viziunii integrate a companiei și abilitatea sa de a valorifica diversificarea, răspunzând cu agilitate și excelență cerințelor unei piețe în continuă schimbare.
Diviziile strategice, motorul expansiunii
Divizia IT&C rămâne un pilon central al companiei, generând aproximativ 50% din veniturile totale în trimestrul trei al anului 2024. Această performanță se datorează unui portofoliu diversificat de produse și angajamentului constant de a integra tehnologii inovatoare accesibile unui public larg.
Prin integrarea de soluții avansate în dispozitive electronice comercializate la prețuri juste, divizia IT&C continuă să joace un rol esențial în democratizarea tehnologiilor inovatoare. Produsele din portofoliul Allview, precum gamele de Smart TV-uri QLED (cu sistem de operare Android TV™ sau VIDAA), conceptul ERA Health și frigiderul Allview Smart ERA Side by Side cu launcher-ul ERA Fridge integrat, precum și Asistentul Vocal AVI GPT, reflectă această viziune și contribuie la menținerea relevanței brandului pe o piață dinamică și competitivă.
Conceptul inovator Green by Allview, lansat în urmă cu doi ani, integrează divizii cheie precum ERA Health, Solar Energy și Allview Auto, reflectând angajamentul Visual Fan de a contribui la reducerea amprentei de carbon și construirea un viitor sustenabil pentru generațiile următoare. Acest demers strategic nu doar că diversifică portofoliul companiei, dar redefinește standardele vieții moderne prin soluții care acoperă sănătatea personală, energia verde și mobilitatea electrică, aducând o schimbare semnificativă în fiecare dintre aceste domenii.
ERA Health – inovație pentru locuințele inteligente
Anul 2024 a deschis un nou capitol pentru divizia ERA Health, odată cu listarea frigiderului Allview Smart ERA Side by Side, într-un mare lanț de retail. Acest produs inovator integrează launcher-ul ERA Fridge, transformându-se în inima locuințelor moderne. Cu funcții avansate, menite să îmbunătățească semnificativ viața de zi cu zi a utilizatorilor, acesta contribuie la reducerea risipei alimentare prin recomandarea de rețete bazate pe alimentele din stoc, prioritizate în funcție de termenul lor de valabilitate și afișează conținutul de vitamine și minerale al fiecărei rețete sugerate, facilitând adoptarea unui stil de viață sănătos.
Allview Solar Energy – proiecte de amploare și consolidarea poziției în industria energiei
În 2024, divizia Allview Solar Energy a înregistrat o creștere semnificativă, implementând peste 20 de proiecte fotovoltaice de amploare, cu capacități între 1 și 5 MW, în regim full EPC (Engineering, Procurement, Construction). Recent, semnarea contractului cu Tenersolar Park pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45,15 MW, confirmă direcția strategică pentru 2024 și contribuie la atingerea obiectivului de contractare a 100 MW în proiecte fotovoltaice până la sfârșitul anului, ceea ce va genera cel puțin dublarea cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan în următorii ani.
Divizia Allview Auto – vânzări record în 2024
Divizia Allview Auto a depășit cifra de afaceri previzionată pentru 2024, stabilită pe baza comercializării a 100 de unități Allview CityZEN, datorită cererii peste așteptări pentru acest model full electric. Rezultatul evidențiază nu doar popularitatea și atractivitatea mașinii Allview, care poate fi condusă începând cu vârsta de 16 ani, ci și angajamentul companiei de a oferi soluții de mobilitate versatilă și sustenabilă, adaptate cerințelor noilor generații. Această performanță reprezintă o confirmare a direcției strategice asumate, bazată pe pasiune, dedicare și o conexiune profundă cu tinerii – motorul schimbării și inovării în domeniul mobilității electrice.
„Trăim într-o perioadă de transformări globale rapide, în care tehnologia și sustenabilitatea nu mai sunt opțiuni, ci direcții obligatorii pentru un viitor mai bun. De-a lungul celor peste 20 de ani de existență, compania Visual Fan a demonstrat în nenumărate rânduri că are capacitatea de a se adapta acestei dinamici prin inovație continuă, construind soluții care răspund nevoilor unei lumi în continuă schimbare. Credem că adaptabilitatea și viziunea pe termen lung sunt cheia pentru a rămâne relevanți într-o economie globală competitivă, iar fiecare proiect pe care îl dezvoltăm este un pas sigur spre acest obiectiv.
Realizările recente ale companiei noastre marchează primi pași într-o serie de proiecte ambițioase planificate pentru 2025. Noua divizie, Renewable EPC by Allview, creează premise solide pentru contractarea și implementarea unor proiecte de amploare, confirmând direcția strategică a companiei.” a declarat Lucian Peticilă, CEO al Visual Fan.
Visual Fan își reafirmă încrederea în strategia sa solidă și planurile ambițioase pentru 2025, având ca obiectiv consolidarea poziției pe piață și generarea plusului de valoare pe termen lung pentru investitori și parteneri.
Despre Allview
Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile ale companiei se numără lansarea, în 2016, a celui mai avansat sistem Smart Home din România, urmată în 2017 de crearea primului asistent vocal în limba română, AVI. În 2019, Visual Fan a încheiat un parteneriat direct cu Google pentru Android TV™, devenind în 2020 primul brand românesc ce a adoptat tehnologia QLED. În 2023, compania a făcut un pas important prin upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, integrând un model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).
În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și energia verde, până la mobilitate.
Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. Consolidată în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial, divizia a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, devenind recunoscută pentru sistemele industriale de 1-5 MW. În 2024, Solar Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Astfel, a luat naștere divizia Renewable EPC, care face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare.
Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.
Iti recomandam
Uncategorized
Te confrunti cu arbusti nedoriti? Acesta este discul de motocoasa ideal pentru tine!
Publicat
acum 4 zilepe
ianuarie 9, 2025Daca ai un teren pe care vrei sa-l valorifici, insa este invadat de arbusti nedoriti, stii cat de frustrant poate fi sa-i elimini. Fie ca doresti sa transformi terenul intr-o gradina, o livada sau un spatiu cultivabil, prezenta acestor arbusti reprezinta un obstacol major. Vestea buna? Exista o solutie rapida, eficienta si accesibila: un disc de motocoasa specializat in eliminarea arbustilor problematici.
De ce ai nevoie de un disc de motocoasa specializat?
Eliminarea arbustilor nedoriti necesita un instrument performant, care sa iti simplifice munca si sa ofere rezultate excelente. Un disc de motocoasa profesional, dotat cu pastile vidia din carburi metalice, este exact ceea ce ai nevoie. Acest disc este conceput pentru a face fata provocarilor, indiferent de densitatea si rezistenta vegetatiei.
Caracteristici remarcabile ale discului de motocoasa
1. Rezistenta incredibila datorita pastilelor vidia
Discul pe care il poti gasi in oferta generalmotor.ro este echipat cu pastile vidia din carburi metalice, ceea ce ii confera o durabilitate exceptionala. Poti taia cu usurinta arbusti cu tulpini groase, fara sa te ingrijorezi ca discul s-ar deteriora.
2. Greutate redusa – mai putin efort pentru tine
Cu o greutate de sub 100 de grame, acest disc este extrem de usor, reducand oboseala in timpul utilizarii. In ciuda greutatii sale reduse, ofera o putere de taiere impresionanta.
3. Pret accesibil
Un alt avantaj al acestui disc este pretul sau prietenos. Cu mai putin de 100 de lei, obtii un instrument profesional care iti va simplifica in mod considerabil munca.
Lista arbustilor problematici pe care ii poti elimina
Pe multe terenuri, arbustii care trebuie eliminati includ:
-
Maracini – cunoscuti pentru rezistenta lor la taiere
-
Arbusti de soc – cu tulpini groase si radacini adanci
-
Mur – invaziv si greu de controlat
-
Arini – des intalniti pe terenurile umede
-
Plante invazive – precum salcamii sau paducelul.
Cu acest disc de motocoasa, poti elimina rapid si eficient acesti arbusti, transformand terenul dintr-un spatiu neingrijit intr-unul util.
Recenzii pozitive – o garantie a calitatii
Acest disc de motocoasa a fost testat atat de profesionisti, cat si de utilizatori amatori. Recenziile sunt exclusiv pozitive, evidentiind urmatoarele aspecte:
-
Eficienta remarcabila in eliminarea vegetatiei dense
-
Durabilitate in conditii dificile de lucru
-
Raport calitate-pret imbatabil, considerat de multi drept cel mai bun din categoria sa.
Compatibilitate extinsa cu diverse marci
Un alt punct forte al acestui disc este compatibilitatea sa cu o gama variata de motocoase. Poate fi montat fara probleme pe utilaje de la branduri renumite, precum:
-
Stihl
-
Husqvarna
-
Makita
-
Alte marci populare.
Aceasta versatilitate il face ideal pentru oricine, indiferent de motocoasa pe care o detine.
In concluzie, daca arbustii nedoriti iti dau batai de cap, acest disc de motocoasa este solutia pe care o cautai. Cu o greutate redusa, o durabilitate impresionanta si un pret accesibil, acest instrument iti transforma munca intr-o activitate usoara si eficienta. Fie ca esti profesionist sau doar iti intretii terenul, acest disc te va ajuta sa elimini rapid si fara efort vegetatia problematica.
Uncategorized
Confectionarea matrițelor pentru garduri: Soluții moderne și durabile
Publicat
acum 2 săptămânipe
decembrie 28, 2024
În industria construcțiilor, matrițele pentru garduri sunt esențiale pentru crearea unor structuri de beton rezistente și estetic plăcute. Aceste matrițe permit turnarea rapidă și precisă a elementelor de gard, fiind utilizate pe scară largă pentru realizarea unor produse din beton durabile. Firma FormaBS se remarcă prin oferirea unui portofoliu variat de matrițe din ABS, ideale pentru confecționarea unor structuri de beton de înaltă calitate. Matrițele lor sunt fabricate folosind tehnologii moderne și materiale de top, garantând astfel durabilitatea și fiabilitatea produselor finale.
forma na plot
- Matrițe pentru garduri și stâlpi
Matrițele pentru garduri și stâlpi sunt utilizate pentru fabricarea elementelor care constituie structura de bază a unui gard din beton. Acestea sunt esențiale pentru realizarea unor stâlpi de gard de diverse dimensiuni și forme, care să asigure stabilitatea și siguranța perimetrului. Matrițele din ABS sunt perfecte pentru aceste aplicații, deoarece sunt rezistente la uzură și pot fi utilizate repetat fără a compromite calitatea produsului final. - Matrițe pentru dale de paviment
Oferind soluții pentru pavarea aleilor, trotuarelor sau curților, matrițele pentru dale de paviment permit crearea unor suprafețe estetice și funcționale. Aceste matrițe sunt disponibile într-o varietate de forme și dimensiuni, pentru a satisface nevoile diverse ale clienților. Datorită materialului ABS, aceste matrițe sunt rezistente și oferă o finisare de înaltă calitate a produselor de beton. - Matrițe pentru panouri 3D
În construcțiile moderne, panourile 3D din beton sunt din ce în ce mai populare datorită aspectului lor inovativ și decorativ. Matrițele pentru panouri 3D permit realizarea unor forme geometrice complexe sau modele deosebite, adăugând un plus de valoare estetică oricărei construcții. Aceste matrițe din ABS sunt ușor de utilizat și permit obținerea unor produse betonate cu detalii precise și un finisaj deosebit. - Matrițe pentru produse din beton
Pentru realizarea unor elemente diverse din beton, cum ar fi borduri, dale sau alte piese personalizate, matrițele pentru produse din beton sunt ideale. Aceste matrițe sunt flexibile și pot fi adaptate pentru a crea produse de orice formă sau dimensiune. Matrițele din ABS asigură o durabilitate mare și o calitate constantă a produselor turnate. - Matrițe pentru borduri și rigole de drum
Matrițele pentru borduri și rigole de drum sunt folosite pentru fabricarea elementelor care delimitează drumurile și aleile, asigurând drenajul eficient al apei. Aceste matrițe sunt esențiale pentru realizarea unor borduri de beton de înaltă rezistență, ce pot fi utilizate în diverse tipuri de construcții de infrastructură.
Avantajele matrițelor din ABS
Matrițele din ABS oferă numeroase avantaje față de alte tipuri de matrițe utilizate în construcții. Printre principalele beneficii se numără:
- Durabilitate crescută: Materialul ABS este foarte rezistent la uzură, ceea ce face ca matrițele să fie utilizabile pe termen lung, chiar și în condiții de lucru intense.
- Rezistență la temperaturi extreme: Matrițele din ABS sunt rezistente la temperaturi ridicate și scăzute, ceea ce le face ideale pentru diverse condiții de mediu.
- Ușurința de utilizare: Aceste matrițe sunt ușor de manipulat și de întreținut, oferind o soluție eficientă și economică în procesul de producție al elementelor din beton.
- Forme precise și detaliate: Matrițele din ABS permit obținerea unor produse betonate cu forme precise și detalii fine, îmbunătățind aspectul estetic al produselor finale.
Concluzie
Matrițele pentru garduri și alte elemente din beton reprezintă o soluție modernă și eficientă în industria construcțiilor. FormaBS oferă o gamă variată de matrițe din ABS, care sunt perfecte pentru producția de garduri, stâlpi, dale de paviment și multe alte produse din beton. Cu ajutorul acestor matrițe de calitate superioară, se pot obține produse durabile, estetic plăcute și ușor de întreținut, care vor rezista în timp. Alegerea matrițelor potrivite este esențială pentru succesul oricărei construcții de beton, iar FormaBS garantează soluții de încredere pentru fiecare client.
Uncategorized
De ce sunt necesare scaunele de pedichiura in saloane?
Publicat
acum 4 săptămânipe
decembrie 18, 2024
In industria frumusetii, exista anumite detalii care afecteaza pozitiv atat experienta clientilor, cat si procesul de munca al angajatilor! Unul dintre aceste detalii este scaunul de pedichiura.
De ce sunt aceste scaune atat de importante pentru saloanele de infrumusetare? Iata cateva motive pentru care merita sa investesti in cateva scaune de pedichiura de calitate daca administrezi un salon de infrumusetare!
Confortul clientului – cheia unei experiente placute
Incepem cu cel mai important aspect – confortul clientului. Scaunele de pedichiura nu sunt doar niste scaune, ci adevarate tronuri ale relaxarii. Acestea au un spatar reglabil si suport pentru picioare ajustabil, atfel permitand clientului sa stea intr-o pozitie comoda pe toata durata tratamentului. Tapiteria moale si designul ergonomic asigura o experienta confortabila, transformand o simpla pedichiura intr-o sesiune de rasfat!
Este atat de placut este sa te relaxezi intr-un scaun care pare sa te imbratiseze in timp ce picioarele tale sunt rasfatate pe masura!
Eficienta sporita pentru tehnicieni
Confortul nu este doar pentru clienti! Scaunele specializate sunt concepute sa faciliteze munca tehnicienilor. Aceste scaune au un suport integrat pentru picioare la inaltimea potrivita si posibilitatea de a roti scaunul. Astfel, specialistii pot lucra eficient, fara a-si forta spatele sau a lua pozitii incomode. Acest lucru contribuie la satisfactia angajatilor, dar si la profitul salonului!
Mai mult decat atat, multe modele au diverse spatii de depozitare incorporate in design concepute pentru instrumente si produse. Ca urmare, technicianul va avea la indemna toate produsele de care are nevoie in timpul procesului.
Igiena – o prioritate in orice salon
Igiena joaca un rol important in orice salon, mai ales cand vine vorba de manichiura si pedichiura. De aceea, scaunele profesionale de pedichiura sunt concepute avand in vedere si acest aspect esential. In aceasta privinta, ne referim anume la materialele folosite, intrucat acestea sunt usor de curatat si dezinfectat, iar suprafetele neporoase nu permit inmultirea bacteriilor.
Unele modele permit chiar si folosirea foliilor de unica folosinta, oferind o masura de siguranta in plus pentru fiecare client. E ca si cum ai oferi fiecarui client un scaun proaspat si curat!
Aspectul profesional – prima impresie conteaza
Sa nu uitam de impactul vizual! Un salon dotat cu scaune de pedichiura moderne si elegante face o impresie mult mai buna, iar clientii vor fi aprecia profesionalismul salonului si atentia la detalii. Chiar daca salonul tau ofera servicii de calitate si fara a utiliza scaune de pedichiura, aceste pot influenta pozitiv experienta clientului si, ca urmare, atitudinea pe care o are fata de salonul tau.
Scaunele de pedichiura de calitate, cu un design modern si finisaje impecabile, pot schimba complet aspectul salonului tau. Acestea sunt elemente functionale si de decor care impresioneaza clientela si creeaza o atmosfera de lux si rasfat. In acest mod, si angajatii salonului se vor simti mai in largul lor intr-un spatiu atat confortabil!
Functii suplimentare pentru o experienta completa
Inca nu te-am convins ca merita sa investesti in scaune de pedichiura? Atunci trebuie neaparat sa afli mai multe detalii despre functiile suplimentare ale acestora! Multe scaune moderne de pedichiura au anumite functii suplimentare care te-ar putea convinge sa le achizitionezi! Este vorba despre masaj incorporat, sisteme de incalzire si chiar iluminare LED!
Vrei sa oferi clientilor tai o experienta de neuitat? Oferta Shop.My-Skin.ro iti pune la dispozitie mobilier profesional pentru salonul tau de infrumusetare!
Parteneri
Știri din Constanța
Cum să-ți alegi cazarea în Sinaia de Crăciun, în funcție de planurile tale
Sinaia este de ani de zile una dintre destinațiile preferate ale românilor pentru sărbătorile de iarnă. Luminițele care împodobesc străzile,...
Întreținerea hotei: Secretul unei bucătării curate și strălucitoare
O bucătărie curată și aerisită este visul oricărui pasionat de gătit. Hota de bucătărie, prin funcționalitatea sa, ne oferă confortul...
Servicii de curățenie personalizate: cum să îți adaptezi pachetul de curățenie în funcție de nevoile tale
Menținerea unui spațiu curat și ordonat este esențială pentru confortul și sănătatea noastră. Fiecare locuință sau spațiu de lucru are...
Cum să alegi muzica pentru o nuntă reușită
Muzica este esențială pentru crearea atmosferei perfecte la nuntă, fiind un element care unește invitații și dă tonul întregului eveniment....
Injectări acid hialuronic: pentru buze mai mari, așa cum ți le-ai dorit mereu
Buzele au un rol central în definirea trăsăturilor feței și transmit o parte din personalitatea fiecărei persoane. Din acest motiv,...
Cum Vă Poate Transforma Pielea Epilatul cu Ceară de Miere de la Roial
Roial Ceara Epilat cu Miere este o soluție ideală pentru persoanele care își doresc o metodă naturală și eficientă de...
Cafeaua Arabica Energia de care ai nevoie în fiecare zi
Cafeaua este mai mult decât o simplă băutură; este un ritual, o sursă de energie și o parte importantă a...
Baloanele – O Combinație Magică pentru Halloween!
Halloween-ul se apropie cu pași rapizi, iar tu începi să te gândești la cum să transformi petrecerea ta într-un eveniment...
Oferte de sejur pentru Crăciun 2024
Încă puțin și magia sărbătorilor ne bate la ușă! Crăciunul, perioada magică a anului, plină de bucurie, lumină și momente...
Cum sa-ti transformi balconul cu ajutorul ferestrelor din PVC
Balconul a devenit in ultimii ani mult mai mult decat un simplu spatiu de depozitare sau un loc pentru uscarea...