Uncategorized
Ignite 2024: Aproape 70% dintre companiile din Fortune 500 folosesc Microsoft 365 Copilot
Publicat
acum 12 lunipe

Frank X. Shaw – Director de Comunicare, Microsoft
Două lucruri pot fi adevărate în același timp.
În cazul AI, este absolut adevărat că industria se mișcă incredibil de rapid și evoluează într-un ritm la fel de accelerat. Este, de asemenea, adevărat că sute de mii de clienți folosesc tehnologia AI de la Microsoft, cu beneficii considerabile, și își asigură capacitatea de a beneficia de următorul val de update-uri AI.
Microsoft Ignite este evenimentul anual care prezintă actualizările și inovațiile care le permit clienților, partenerilor și dezvoltatorilor companiei să valorifice întregul potențial al tehnologiei Microsoft și să schimbe felul în care este abordată munca.
Anul acesta, au fost anunțate aproximativ 80 de produse și funcții noi, inclusiv noi capabilități în Microsoft 365 Copilot, adăugiri la suita Copilot + AI și noi oferte de dispozitive Copilot+. Toate aceste inovații sunt susținute de angajamentul Microsoft față de securitate. De la lansarea Secure Future Initiative (SFI) acum un an, siguranța a devenit principala noastră prioritate, am alocat peste 34.000 de ingineri pentru atingerea acestui obiectiv și, în cadrul Ignite, anunțăm inovații bazate pe principiile SFI: securitate prin design, securitate implicită și operațiuni sigure.
Peste 200.000 de persoane s-au înregistrat pentru a lua parte la evenimentul Ignite din acest an, cu peste 14.000 de participanți prezenți la evenimentele Microsoft, offiline, în Chicago. Participanții pot alege dintre peste 800 de sesiuni și demonstrații susținute de experți și parteneri Microsoft. Majoritatea conținutului Ignite va fi disponibil la cerere pentru cei care nu pot participa la evenimentul live.
Impulsul Copilot
Microsoft 365 Copilot este asistentul AI pentru muncă. Am observat o creștere a productivității pe măsură ce tot mai multe organizații trec la Copilot și îl implementează cu mare succes. În total, aproape 70% dintre companiile Fortune 500 folosesc acum Microsoft 365 Copilot.
Acest lucru reflectă o tendință a industriei: un studiu recent IDC arată că IA generativă este în creștere, cu o rată de adopție de 75% în rândul companiilor chestionate în 2024. În plus, pentru fiecare dolar investit, companiile înregistrează un randament de 3,70 dolari, iar liderii declară un randament de până la 10 dolari, conform studiului.
Investițiile pe care Microsoft le-a făcut în Copilot aduc dividende pentru clienți.
Recent, 200 de exemple ale clienților despre transformarea IA accelerată au evidențiat impactul pozitiv pe care Copilot l-a avut asupra companiilor lor. Ajutorul venit din partea acestuia a oferit multora posibilitatea de a accesa inovația și de a-și îmbunătăți organizația. Printre exemple se numără:
- Eaton a folosit Microsoft 365 Copilot pentru a-și simplifica și automatiza operațiunile, a îmbunătăți accesul la date și a le centraliza, pentru a le permite echipelor să se concentreze pe sarcini cu valoare mai mare. Copilot a ajutat operatorii financiari ai companiei să documenteze peste 9.000 de proceduri standard de operare (SOP), într-un timp cu 650 de ore mai scurt, fiecare procedură de operare putând fi realizată într-un timp cu 83% mai mic decât înainte.
- Compania de consultanță McKinsey & Company a creat un agent Copilot pentru a accelera procesul de integrare a clienților. Pilotul a arătat că timpul de execuție ar putea fi redus cu 90%, iar munca administrativă redusă cu 30%. Agentul automatizează procese complexe, precum identificarea experților potriviți și instruirea angajaților, și acționează ca un asistent căruia echipa îi poate pune întrebări și căruia i se fac diferite solicitări. Prin simplificarea sarcinilor și reducerea celor manuale, acest agent le-ar putea oferi consultanților mai multe timp de petrecut cu clienții.
Creșterea productivității cu Microsoft 365 Copilot
Microsoft continuă să îmbunătățească productivitatea cu noi capabilități în Microsoft 365 Copilot, dezvoltate pentru a simplifica ziua de lucru.
Acțiunile Copilot le permit utilizatorilor să automatizeze sarcinile zilnice cu prompturi simple predefinite, fie că este vorba de obținerea unui rezumat al discuțiilor din ședințele desfășurate pe Microsoft Teams, compilarea rapoartelor săptămânale sau rezumarea e-mail-urilor și discuțiilor din diferite chaturi atunci când utilizatorul nu a participat la ele.
Oricine poate configura cu ușurință Acțiuni direct în aplicația Microsoft 365, permițând utilizatorilor să se concentreze pe munca complexă, să economisească timp și să crească productivitatea.
Noii agenți Microsoft 365 sunt concepuți pentru a ajuta la scalarea impactului individual și transformarea proceselor de afaceri. La Ignite vor fi introduși și:
- Agenți în SharePoint: Acești asistenți AI adună date de pe site-uri, fișiere și foldere relevante din SharePoint pentru a facilita identificarea răspunsurilor din respectivul conținut și pentru a lua decizii mai rapide. Acum disponibil tuturor utilizatorilor, fiecare site SharePoint va include un agent adaptat conținutului său. Utilizatorii pot crea, de asemenea, agenți personalizați pentru fișiere, foldere sau site-uri SharePoint simplu și rapid.
- Interpret: Acest agent din Teams ajută utilizatorii să depășească barierele lingvistice, permițând interpretarea în timp real ale discuțiilor online. Funcția va fi disponibilă la începutul anului 2025,iar participanții la întâlniri vor avea, de asemenea, opțiunea de a avea agentul care să le simuleze vocea.
- Employee Self-Service: Un agent disponibil exclusiv în Business Chat răspunde rapid la cele mai frecvente întrebări legate de politicile companiei și simplifică acțiunile pe sarcinile legate de HR și IT – precum prezentarea beneficiilor companiei sau solicitarea de echipament nou pentru angajați. Funcția poate fi personalizată în Copilot Studio pentru a satisface nevoile unice ale unei organizații.
- Alți agenți pot fi folosiți pentru a lua notițe în timp real în întâlnirile de pe Teams și pot automatiza gestionarea proiectelor de la început până la sfârșit în Planner.
Copilot + AI Stack
Copilot+ AI Stack le permite utilizatorilor să construiască produse mai ambițioase prin valorificarea tehnologiei avansate. Pentru a crea o experiență unificată, în care clienții pot proiecta, personaliza și gestiona aplicații și agenți AI, Microsoft introduce Azure AI Foundry, care le oferă clienților acces la toate serviciile și instrumentele AI existente în Azure, plus noi capabilități precum:
- Azure AI Foundry SDK oferă un lanț de instrumente pentru proiectarea, personalizarea și gestionarea aplicațiilor și agenților AI pentru control și personalizare. Cu instrumente care ajută companiile să își scaleze aplicațiile, Foundry oferă, de asemenea, 25 de șabloane de aplicații predezvoltate și o experiență de coding simplificată pe care o pot accesa din instrumente precum GitHub, Visual Studio și Copilot Studio.
- Portalul Azure AI Foundry (anterior Azure AI Studio) este o interfață vizuală cuprinzătoare care ajută dezvoltatorii să descopere modele, servicii și instrumente AI. Cu o nouă experiență de management, care permite accesarea informațiilor esențiale despre abonamente într-un singur dashboard, portalul ajută echipele IT și pe cele operaționale și de compliance să gestioneze aplicațiile AI.
- Serviciul de Agenți Azure AI Foundry, va fi disponibil curând, și le va permite dezvoltatorilor să planifice, să implementeze și să scaleze agenți pregătiți pentru a automatiza procesele de business.
Microsoft continuă să susțină angajamentele pentru încredere în AI cu noi instrumente, prin rapoarte AI și evaluări de risc și siguranță pentru imagini, ajutând companiile să confirme că aplicațiile AI sunt sigure și conforme. Rapoartele AI vor ajuta organizațiile să îmbunătățească colaborarea și administrarea aplicațiilor AI și a modelelor ajustate, în timp ce evaluările pentru conținutul imaginii vor ajuta clienții să evalueze frecvența și severitatea conținutului dăunător în rezultatele generate de AI ale aplicației lor.
Dispozitive Copilot+
Pe măsură ce organizațiile desfășoară mai multe sarcini de lucru în cloud pentru a îmbunătăți securitatea și flexibilitatea, Microsoft își extinde soluția Cloud PC prin introducerea primului dispozitiv dintr-o nouă clasă de dispozitive construite special pentru a se conecta în siguranță la Windows 365 în câteva secunde.
Windows 365 Link este dispozitivul simplu, sigur, construit special pentru Windows 365. Este acum în previzualizare și va fi disponibil pentru achiziție începând din aprilie 2025 în anumite piețe, la un preț recomandat de 349 USD, permițându-le utilizatorilor să lucreze în siguranță pe un desktop Windows familiar în Microsoft Cloud.
Windows 365 Link este sigur prin design. Dispozitivul nu are date locale, aplicații locale și nu permite utilizatori fără drepturi de administrare, astfel încât datele corporative rămân protejate în Microsoft Cloud.
Alte capabilități noi pentru PC-urile Copilot+ pentru clienții comerciali includ valorificarea puterii unităților de procesare native (NPU) integrate pentru a oferi AI local. Cu Windows Search îmbunătățit și noua experiență Recall, identificarea a ceea ce utilizatorul are nevoie pe PC-ul său este mai ușoară ca niciodată, printr-un simplu search. Aceste funcții sunt lansate mai întâi pentru comunitatea Windows Insider pe PC-urile Copilot+ înainte de a fi lansate la scară largă, pentru toți clienții Microsoft.
BlackRock
Acum patru ani, BlackRock, una dintre cele mai importante firme de gestionare a activelor din lume, a format o alianță cu Microsoft pentru mutarea platformei proprii Aladdin pe Microsoft Azure. Beneficiind de baza Azure, BlackRock a lansat instrumente AI generative pentru clienții săi cu Aladdin Copilot. Prin AI generativă, Aladdin Copilot îmbunătățește conexiunile din platformă, valorificând tehnologia Microsoft pentru a ajuta utilizatorii să primească răspunsuri instantaneu, să devină mai eficienți și să descopere mai rapid informații importante de business. Aladdin Copilot face platforma Aladdin de la BlackRock mai inteligentă și mai receptivă. Acest lucru duce la o productivitate sporită, permite scalarea și menține utilizatorii mai informați.
Mutarea BlackRock pe Azure și lansarea Aladdin Copilot sunt doar două dintre numeroasele etape în curs de desfășurare într-un parteneriat pe termen lung care include, de asemenea, un acord la nivel de business pentru 24.000 de locuri pentru Microsoft 365 Copilot. Astăzi, aproximativ 60% din populația de utilizatori Copilot a BlackRock utilizează Copilot săptămânal. În plus, BlackRock a ales recent să își mute soluția CRM on-prem în cloud cu Dynamics 365, citând integrarea nativă cu Teams și Outlook ca unul dintre factorii principali de decizie.
Securitate solidă
Peisajul amenințărilor cibernetice evoluează rapid și este imperativ să fim cu un pas înaintea actorilor rău intenționați. Pentru Microsoft securitatea este un sport de echipă și considerăm că suntem mai puternici atunci când colaborăm pentru a împărtăși informații și a opri atacatorii rău intenționați.
Ca parte a SFI, la Ignite va fi anunțat și cel mai mare eveniment public de cercetare în securitate din istorie: Zero Day Quest. Acest eveniment, care se concentrează pe securitatea AI și cloud, va oferi cel mai mare premiu din industrie, în valoare de 4 milioane USD, în plus față de programul anual de recompense de 16 milioane USD oferit de Microsoft. Această competiție își propune să atragă cele mai bune minți din domeniul securității pentru a aborda scenarii critice, pentru securitatea clienților.
Pe măsură ce peisajul amenințărilor se schimbat, evoluează și modul în care atacatorii exploatează vulnerabilitățile din sisteme, în special prin navigarea relațiilor între identități, fișiere și dispozitive, pentru a descoperi noi căi de atac. Atacatorii care apelează la grafuri provoacă daune mai mari de la primul punct de intruziune. Produsele de securitate tradiționale, cu vizibilitate limitată în aceste relații grafice, sunt adesea mai potrivite pentru a proteja dispozitive sau medii specifice, precum laptopurile sau inboxurile, mai degrabă decât întregul spectru de suprafață de atac.
Lansarea de astăzi a Microsoft Security Exposure Management este un pas esențial în transformarea securității cibernetice cu strategii inteligente bazate pe date și AI. Puterea de a încorpora datele grafice Microsoft, în context cu datele din alte instrumente de securitate terțe ale clienților, creează un panou unic puternic pentru a vizualiza căile de atac înaintea atacatorilor cibernetici. Cu puterea de calcul și performanța la scară cloud, pentru a dezvolta o cartografiere puternică în timp real a activelor și a riscurilor în evoluție, Exposure Management asistă echipele de securitate în prevenirea intruziunilor și oferă echipelor IT, operaționale și de risc date în timp real pentru a sprijini luarea deciziilor privind riscurile cibernetice.
Aceasta este doar o mică secțiune a numeroaselor funcții și actualizări care vor fi anunțate la Ignite. De asemenea, sesiunile principale de la executivii Microsoft, inclusiv Satya Nadella, Rajesh Jha, Scott Guthrie, Charlie Bell și Vasu Jakkal, pot fi vizualizate live sau la cerere.
Iti recomandam
Uncategorized
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.080 de lei
Publicat
acum 2 zilepe
noiembrie 7, 2025
Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 50 de zile de prețuri speciale pentru o largă gamă de produse. Promoțiile Black Friday încep pe 7 noiembrie, cu discount-uri de până la 2.080 de lei pentru cele mai populare produse Garmin. Prețurile speciale continuă până la finalul lunii decembrie, în campania Reduceri de Sărbători, cu noi discounturi pentru ceasuri, dar și gadget-uri pentru ciclism, navigație, pescuit, scufundări, hiking, golf și produse pentru copii.
Promoții Black Friday: 7 – 16 noiembrie 2025
Promoțiile Black Friday iau startul pe 7 noiembrie, după ora 10:00, în campanie fiind incluse cele mai dorite produse Garmin. De o reducere extraordinară de 970 de lei vor beneficia modelele fēnix E, fēnix 7 Pro și fēnix 7X Pro. Prețuri speciale vor avea și alte produse cheie precum epix Pro Gen 2, Forerunner 965, Instinct E și vívoactive 5.
Lista completă a produselor incluse în campania de Promoții Black Friday va putea fi regăsită pe site, începând cu 7 noiembrie. Toate discount-urile sunt valabile exclusiv pe garmin.com/ro-ro/, în limita stocurilor disponibile.
Reduceri de Sărbători: 14 noiembrie – 27 decembrie 2025
Campania continuă cu Reduceri de Sărbători, o perioadă extinsă de discount-uri, ce va include peste 150 de produse, din toate gamele. Reducerile se vor aplica pentru dispozitive selecționate din selecția de smartwatch-uri, dar și pentru gadget-uri utile amatorilor de alergare, ciclism, condus, navigație, scufundări, pescuit sau golf.

Printre produsele vedetă ale acestei perioade de reduceri, se numără:
- gama fenix 8, ceasuri robuste cu GPS pentru activităţi multisport, cu funcţii complexe și statistici complete despre activitatea fizică și starea de sănătate. Ceasurile includ și funcțiile Music, respectiv Garmin Pay, ce permit mai multă libertate de utilizare în timpul activităților sportive.
- produse din gama Forerunner, precum Forerunner 265 sau 55, create pentru alergătorii pasionați sau profesioniști. Acestea au statistici complexe care susțin antrenamentele, precum pulsul măsurat la încheietură, dinamica alergării, VO2 Max, sugestii pentru exerciții zilnice sau durata de timp necesară recuperării.
- Gamele Lily, Venu sau Vivomove, produse de lifestyle cu nenumărate funcții pentru sport și wellness. Acestea pot deveni cadouri inspirate pentru cei care își doresc un stil de viață sănătos și echilibrat.
- vívofit® jr.în numeroase variante, un tracker de fitness dedicat copiilor, care le oferă motivația de a se mișca în fiecare zi, printr-o experienţă interactivă în care fiecare pas deblochează diverse aventuri educative în aplicaţie.
- GameleInstinct și Approach, dedicate celor care duc sportul la nivelul următor,au de asemenea prețuri speciale până la finalul lunii decembrie.
- Produsele pentru cicliști întregesc lista, cu gameleVaria și Edge. De la radare retrovizoare la ciclocomputere, acestea vor completa cu succes kit-ul oricărui ciclist profesionist sau amator.
- Pasionații de condus se vor bucura de reducerile pentru gamele Garmin Drivesau Garmin Dashcam.
Lista completă a produselor cu reduceri de sărbători va putea fi regăsită pe site, începând cu 14 noiembrie 2025, după ora 10:00. Toate discount-urile sunt valabile exclusiv pe garmin.com/ro-ro, în limita stocurilor disponibile.
Garmin Romania oferă o experiență completă, cu ajutorul echipei de specialiști care oferă informații complete și actualizate despre produse și comenzi, precum și suport pentru achiziția de noi dispozitive, reparații, manuale sau software. Centrul de asistență (service și suport) este disponibil pentru toți clienții din România, în limba română.
Serviciul este disponibil 24/7 pe https://support.garmin.com/ro-RO/ și de luni până vineri, telefonic, la 0800360038 (apel gratuit).
Garmin a revoluționat viața plină de aventură, adrenalină și curaj a atleților și pasionaților de sport din întreaga lume. Dedicată produselor ce sporesc performanța, dar și siguranța, echipa Garmin oferă tuturor șansa de a se depăși pe sine, în orice moment.
Garmin Ltd. este incorporată în Elveția, cu filiale în USA, Taiwan și Marea Britanie. Garmin și fēnix sunt mărci înregistrate, iar Garmin Pay, PacePro și Connect IQ sunt mărci ale Garmin Ltd.


Uncategorized
Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești
Publicat
acum 2 săptămânipe
octombrie 28, 2025
Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și Italia.
DAAS Epta România, parte a grupului internațional Epta, anunță inaugurarea oficială a primului Training Center dedicat tehnicienilor frigotehniști din România și debutul primei serii de cursanți. Cu o investiție de peste 500.000 de euro, proiectul marchează o premieră pentru industria de refrigerare locală și poziționează România ca hub regional de excelență în formarea specialiștilor.
DAAS Epta Training Center (DETC), situat în incinta sediului din Ploiești, reprezintă o inițiativă unică în mediul privat, dezvoltată după modelul academiilor Epta din Germania și Italia. Centrul răspunde unei nevoi critice de formare în sectorul instalațiilor frigorifice – un domeniu-cheie pentru retail, logistică și industria alimentară – și oferă cursuri practice și teoretice pe patru niveluri, de la începător la specialist, integrând atât competențe tehnice, cât și sesiuni de soft skills susținute cu sprijinul echipei de Resurse Umane.
Cursurile sunt hands-on, bazate pe echipamente de ultimă generație: instalații frigorifice funcționale cu agenți naturali, panouri electrice, pompe de căldură și vitrine „best in class” dezvoltate de Epta. Infrastructura centrului include un showroom dedicat tehnologiei Epta, o sală de training pentru ucenici unde se învață bazele refrigerării și săli de studiu teoretic moderne și complet echipate. Tehnologiile emergente, precum realitatea virtuală și inteligența artificială, vor fi integrate treptat în sesiunile de formare, oferind un mediu educațional complet și relevant pentru cerințele actuale ale industriei.

Prima serie de cursanți și conceptul de formare
Prima serie este formată din angajați ai companiei DAAS, provenind din diverse departamente — telemonitorizare, service, montaj — și are rolul de a optimiza conținutul viitoarelor programe. Cursurile sunt predate de formatori interni cu experiență extinsă în domeniu, absolvenți ai programelor de certificare pentru formatori.
Fiecare zi de curs include sesiuni teoretice, practice și de soft skills, iar participanții sunt evaluați prin teste zilnice și evaluări săptămânale. În timpul sesiunilor practice se folosesc echipamente de ultimă generație: instalații frigorifice cu agenți naturali, centrale dotate cu sisteme ETE și FTE, soluții digitale de tip LineON și SwitchON, precum și platformele de telemonitorizare cele mai utilizate în industrie.
Centrul are o capacitate de 20–30 de participanți, dar se concentrează pe grupe restrânse de maximum 8 cursanți, pentru a asigura o formare reală și individualizată. Durata unui curs este de o săptămână pentru fiecare nivel, iar după perioada de practică pe teren, cursanții pot accesa nivelul următor pe baza unui test de evaluare. În prima etapă, toți cei peste 230 de angajați DAAS Epta România vor urma programele de training, urmând ca ulterior centrul să se deschidă și către elevi, studenți și parteneri din industrie.

Educație aplicată și parteneriate strategice
DAAS colaborează cu Liceul „Elie Radu” din Ploiești, universități tehnice și cu Asociația Frigotehniștilor din România, pentru a atrage tineri către o carieră tehnică stabilă și modernă. În paralel, compania derulează programe de tip „porți deschise” și intenționează să obțină acreditare pentru emiterea certificărilor oficiale de frigotehnist.
„Prin acest centru, mediul privat face un pas concret în direcția formării profesionale — acolo unde sistemul public are încă un deficit major. Prima serie este doar începutul: ne dorim să construim o generație de specialiști în refrigerare, bine pregătiți tehnic și conectați la realitatea digitală a industriei. Investim în oameni, pentru că doar așa putem susține performanța și inovația pe termen lung”, declară Daniel Mocanu, Director General DAAS Epta România.

România – centru regional de excelență pentru Epta Group
Odată cu deschiderea Training Center-ului, DAAS Epta România își consolidează statutul de centru regional de excelență pentru servicii de telemonitorizare (TLM), cu obiectivul de a gestiona peste 3.000 de locații monitorizate până la finalul anului 2025, atât în România, cât și pe piețele internaționale.
Epta Group – lider global în refrigerare
Epta Group, lider european și al doilea la nivel mondial în refrigerare comercială, investește masiv în dezvoltare, cercetare și digitalizare. O mare parte din tehnologia de top a grupului este disponibilă în acest Training Center, oferind cursanților oportunitatea de a învăța într-un mediu care le garantează succesul.
Despre DAAS Epta România
Fondată în 1993, DAAS Epta România este lider în soluții integrate de refrigerare comercială, HVAC și food service. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania oferă servicii de inginerie, mentenanță și project management pentru retail, logistică și HoReCa. Din 2015, face parte din Epta Group, jucător global cu o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de euro și operațiuni în peste 80 de țări.
Uncategorized
O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri
Publicat
acum 3 săptămânipe
octombrie 22, 2025
Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine online
BUCUREȘTI – 21 octombrie 2025
Perspektive Vision, companie fondată de Marius Călugăru, anunță extinderea rețelei sale media la peste 4200 de site-uri și publicații partenere din România, consolidându-și poziția ca furnizor de servicii de promovare online prin advertoriale și articole publicate în presa digitală.
Compania colaborează cu agenții de PR, agenții SEO și magazine online, oferind posibilitatea de a publica advertoriale pe peste 4200 de publicații locale și naționale. Domeniile acoperite includ business, tehnologie, sănătate, educație, lifestyle, turism și entertainment, iar selecția site-urilor este realizată în funcție de profilul și obiectivele fiecărui brand.
Prin platforma Perspektive.ro și rețeaua proprie de colaboratori media, Perspektive Vision facilitează publicarea rapidă și eficientă a conținutului, asigurând vizibilitate organică, creșterea autorității în Google și consolidarea imaginii online a clienților. Rețeaua include publicații cu autoritate ridicată, site-uri de nișă și portale regionale, oferind o acoperire completă pentru promovarea prin conținut.
„Ne adresăm brandurilor și agențiilor care își doresc vizibilitate reală și rezultate măsurabile. Am construit o infrastructură media solidă, actualizată constant, unde fiecare articol publicat contribuie la creșterea prezenței online și la întărirea încrederii publicului”, a declarat Marius Călugăru, Manager Perspektive Vision.
În această perioadă, Perspektive Vision pune la dispoziția colaboratorilor pachete de advertoriale personalizate, adaptate nevoilor de promovare ale agențiilor și magazinelor online. Companiile interesate pot primi oferta completă și lista celor 4200 de publicații partenere trimițând un mesaj la contact@avantnet.ro.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la contact@avantnet.ro sau să vizitați:
www.perspektive.ro
Parteneri

Știri din Constanța
Ce facem in Constanta cand e frig?
Cand bate vantul taios de la mare, Constanta nu se inchide in casa. Se reinventeaza. Orasul are suficienta istorie, cultura...
Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova
Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...
Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?
Mamografia reprezintă una dintre cele mai esențiale metode de diagnostic în detecția precoce a cancerului mamar, o boală care rămâne...
Jucăriile care vorbesc – povești, cântece și iubire în glas de copil/ursuletultau.ro
Dragă cititorule, ia loc oleacă, că ți-oi spune o poveste cum alta nu-i, despre niște jucării ce nu doar că-ți...
SEO în 2025: De ce majoritatea site-urilor din România pierd trafic și cum să eviți capcana
Ești pregătit pentru valul de schimbări pe care 2025 îl aduce în SEO? Dacă nu, e posibil ca site-ul tău...
Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?
Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC....
Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?
Acneea nu mai este doar o problemă a adolescenței, ci afectează tot mai multe femei trecute de 22 de ani,...
Servicii Complete de Creare Site Web All-Inclusive pentru Afacerea Ta
În era digitală actuală, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Cu toate acestea, mulți antreprenori se confruntă...
Mezoterapia scalpului – Tratamentul cu rezultate garantate pentru reducerea căderii părului
Te-ai întrebat vreodată de ce părul tău nu mai are aceeași densitate ca înainte? De ce găsești din ce în...
SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România
Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...

