Publicat
acum 3 săptămânipe
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Mangalia au identificat un tânăr, de 19 ani, în timp ce conducea sinuos o motocicletă, pe strada Constanței din muncipiul Mangalia.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă tânărul nu s-a conformat, astfel a fost urmărit de polițiști, acesta fiind oprit și imobilizat pe strada Țepeș Vodă. Din primele cercetări, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi sustras motocicleta, în scop de folosință, unui bărbat de 39 de ani, care ar fi uitat cheile în contact. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 15.50, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Medgidia au identificat un bărbat, de 25 de ani, care ar fi condus un autoturism neînmatriculat în localitatea Cobadin.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a fost negativ. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.25, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 46 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Năvodari din localitatea Lumina.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a refuzat să fie condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge sau a substanțelor psihoactive.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 62 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Speranței din localitatea Mihail Kogălniceanu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 43 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Carsium din orașul Hârșova.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.
Cercetările continuă în toate cauzele.
Redactor: Adina Sîrbu
Publicat
acum 3 orepe
noiembrie 6, 2024Președintele consiliului județean Bihor, Ilie Bolojan, a expus recent o serie de declarații relevante în contextul politic actual din România. Acestea reflectă o înțelegere profundă a realităților politice și administrative contemporane, precum și o viziune clară asupra provocărilor care se anunță în perioada post-electorală.
Bolojan subliniază faptul că, în absența unei majorități clare, viitorul guvern va necesita formarea unei coaliții. Primarul a menționat că președintele ales va avea un rol important în formarea coaliției și, implicit, va influența numirea premierului.
O altă observație importantă este legată de modul în care liderii sunt desemnați în cadrul partidelor. Bolojan sugerează că transparența și procedurile interne stabilite sunt fundamentale în acest proces. Aceasta promovează ideea unei guvernări bazate pe merit și competență, nu pe interese personale sau conjuncturale.
Declarațiile sale anticipă un mandat greu pentru viitorul guvern, cu corecții bugetare inevitabile. Acest lucru reiterează realitatea economică actuală și nevoia de a avea miniștri competenți care să gestioneze eficient resursele și să implementeze reforme necesare, nu doar populiste.
„SOLUȚII, NU SALVATORI
1. Niciun partid nu va avea majoritate. Foarte probabil, vom avea o coaliție de guvernare.
2. Coaliția ce se va forma după alegeri va propune premierul. Președintele ales va putea influența formarea coaliției.
3. Pentru a putea face propuneri, un partid trebuie să fie în coaliție și să obțină un scor relevant. Cu cât sprijinul pentru un partid este mai mare, cu atât mai mult politicile lui ar putea prevala în programul coaliției.
4. Cei vizați nu sunt puși „în vitrină” conjunctural sau „pe surse”, ci sunt desemnați prin proceduri interne, bine stabilite, ale partidelor.
5. Noul guvern va avea un mandat dificil, corecțiile bugetare fiind inevitabile. Pentru a reuși, va fi nevoie de susținere și de miniștri cu autoritate.
6. Colaborarea Președinte – Guvern va fi de bun augur și va asigura coerența unor măsuri, dar greul reformelor va fi dus de Guvern.
7. Forțele politice responsabile ar trebui să abordeze problemele reale și în campania electorală, altfel votul de protest va prevala. Iar a crea așteptări nerealiste va duce la tensiuni sociale în anii următori.
8. Autoritatea și experiența nu sunt date de altcineva, iar acceptarea unei funcții fără să ai autoritatea necesară duce în general la eșec.
9. Nu există un salvator, există viziuni de dezvoltare puse în practică de echipe puternice, în mod responsabil și perseverent.
10. Un om cu adevărat responsabil își cunoaște limitele și posibilitățile și nu se lasă influențat de iluzii, rămânând ancorat în realitate.
PS: Fac aceste precizări având în vedere discuțiile din această perioadă”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de socializare.
Publicat
acum 11 orepe
noiembrie 6, 2024Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a respins acuzațiile lansate de Rusia în ultimele zile, conform cărora rezultatele alegerilor prezidențiale nu ar corespunde realității.
MAE de la Chișinău a transmis că alegerile din Republica Moldova au întrunit toate standardele naţionale şi internaţionale, fapt confirmat de rapoartele preliminare ale misiunilor internaţionale de observare a alegerilor.
Aceleaşi rapoarte au salutat rezistenţa Republicii Moldova în faţa asaltului fără precedent asupra democraţiei sale cu implicarea forţelor ostile din afara ţării, a subliniat MAE al Republicii Moldova.
În acest context, MAE de la Chişinău respinge „criticile nefondate lansate de reprezentanţi ai autorităţilor ruse cu scopul de a manipula opinia publică”.
„Aceste încercări stângace de a pune la îndoială legitimitatea scrutinului nu sunt decât continuarea interferenţei maligne în afacerile noastre interne. Condamnăm aceste acţiuni reprobabile şi le considerăm inacceptabile, în mod special, din partea unui stat recunoscut drept anti-exemplu în domeniul democraţiei.
Comentatorii din rândul autorităţilor ruse nu sunt credibili atunci când critică procese democratice despre care ei au doar cunoştinţe teoretice”, a mai transmis MAE moldovean, urându-le totodată „cetăţenilor ruşi să se bucure şi ei de toate drepturile şi libertăţile fundamentale de care se bucură cetăţenii Republicii Moldova”.
Rusia a denunţat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Kremlinul a transmis că scrutinul a exclus „sute de mii de moldoveni care locuiesc în Rusia, în timp ce moldovenilor care locuiesc în Occident li s-a oferit oportunitatea de a-şi exercita votul”.
„Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte. În ceea ce priveşte doamna Maia Sandu, ea nu este, în opinia noastră, preşedintele ţării ei, pentru că chiar în ţară majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea şi vorbim despre o societate foarte, foarte divizată”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Ministerul de Externe al Rusiei a transmis luni că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ce au fost câştigate duminică în al doilea tur de scrutin de proeuropeana Maia Sandu, au fost „cele mai nedemocratice” din istoria postsovietică a ţării.
Publicat
acum 20 de orepe
noiembrie 6, 2024Tenismanul sârb Novak Djokovic a anunţat marţi că nu îşi poate apăra titlul la Turneul Campionilor de la Torino, la care participă cele mai bune opt rachete ale lumii, din cauza unei accidentări, scrie EFE.
”Este o onoare să mă calific la Turneul Campionilor de la Torino. Mi-am dorit foarte mult să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări nu voi fi disponibil săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care plănuiau să mă vadă. Le doresc tuturor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând”, a scris sârbul pe Instagram, fără a preciza natura accidentării.
Djokovic, 37 ani, şi-a încheiat practic sezonul întrucât Serbia nu s-a calificat la turneul final al Cupei Davis de la Malaga, la care spaniolul Rafael Nadal se va retrage oficial din tenis. El ocupă locul cinci în clasamentul ATP şi locul şase în ATP Race.
”Nole” şi-a făcut ultima apariţie la turneul demonstrativ Six Kings Slam de la Riad cu o victorie împotriva lui Nadal în meciul pentru locurile 3-4. Nu a mai jucat într-un meci oficial de la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, la care a pierdut în finală în faţa lui Jannik Sinner.
Sârbul, care a câştigat un singur titlu în acest sezon, aurul olimpic la JO 2024, singurul care îi lipsea din palmares, a suferit o accidentare de menisc la Roland Garros, dar apoi a ajuns în finală la Wimbledon, unde a pierdut împotriva lui Carlos Alcaraz.
În finala Turneului Campionilor de anul trecut, Djokovic s-a impus în finală contra lui Sinner, câştigând al şaptelea său trofeu în această competiţie.
După acest anunţ, norvegianul Casper Ruud, australianul Alex De Minaur şi rusul Andrei Rublev au obţinut ultimele bilete pentru Turneul Campionilor de la Torino (10-17 noiembrie), la care se calificaseră deja italianul Jannik Sinner, germanul Alexander Zverev, spaniolul Carlos Alcaraz, rusul Daniil Medvedev şi americanul Taylor Fritz.
AGERPRES
Roial Ceara Epilat cu Miere este o soluție ideală pentru persoanele care își doresc o metodă naturală și eficientă de...
Cafeaua este mai mult decât o simplă băutură; este un ritual, o sursă de energie și o parte importantă a...
Halloween-ul se apropie cu pași rapizi, iar tu începi să te gândești la cum să transformi petrecerea ta într-un eveniment...
Încă puțin și magia sărbătorilor ne bate la ușă! Crăciunul, perioada magică a anului, plină de bucurie, lumină și momente...
Balconul a devenit in ultimii ani mult mai mult decat un simplu spatiu de depozitare sau un loc pentru uscarea...
Vacanța de vară se termină la mare pentru 100 de copii care beneficiază de măsura protecției sociale în cadrul Direcției...
Plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte începând cu luna septembrie...
Dacă te afli pe Valea Oltului, nu rata ocazia de a explora una dintre cele mai fascinante minuni naturale din...
Fondată în 1998, „Loviștea” este o afacere de familie ce și-a început povestea în comuna Perișani, județul Vâlcea. Cu rădăcini...
Tratamentele faciale non-invazive au revoluționat industria estetică, oferind o alternativă sigură și eficientă pentru cei care doresc să-și îmbunătățească aspectul...
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.