Publicat
acum 2 lunipe
Agenţia de rating Fitch a reconfirmat vineri ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de intrările de capital de la Uniunea Europeană care susţin convergenţa reală a veniturilor, finanţele externe şi stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările din aceeaşi categorie de rating („BBB”).
„Decizia agenţiei de rating Fitch reconfirmă încrederea în măsurile adoptate de Guvernul României pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice. Este important pentru că termenii şi condiţiile de finanţare, dar şi apetitul mediilor investiţionale de pe piaţa de capital sunt puternic influenţate pozitiv de menţinerea unui rating recomandat investiţiilor şi a unei perspective stabile. România înregistrează în acest moment un nivel istoric al investiţiilor publice, susţinute în mare parte de fonduri europene, în domenii vitale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor. Cu toate acestea, este un anunţ care trebuie însoţit de un sentiment de responsabilitate faţă de îmbunătăţirea eficienţei bugetare şi consolidarea fiscală, astfel încât să asigurăm rezilienţa economiei”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat în comunicat.
Punctele forte care au condus la menţinerea ratingului şi a perspectivei sunt contrabalansate de nivelul deficitelor bugetului de stat şi ale contului curent în raport cu suverani cu un rating similar, de nivelul ridicat al rigidităţii bugetare şi de poziţia datoriei externe nete.
În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,5% în anul 2024, fluxurile considerabile de fonduri europene, inclusiv fondurile de coeziune din Cadrul Financiar Multianual (2021-2027) şi fondurile de redresare şi rezilienţă vor continua să susţină creşterea şi investiţiile pe termen mediu. Dincolo de stimularea cererii directe, fondurile UE vor contribui şi la potenţialul de creştere al economiei, accelerând recuperarea faţă de nivelul mediu al UE.
„Agenţia Fitch estimează că datoria publică raportată la PIB va înregistra o creştere, dar în limitele suveranilor cu un rating similar, şi cu nivelul medianei actuale „BBB”, care se situează la 58,3%”, se subliniază în comunicat.
Principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea susţinută a deficitului bugetar, care ar influenţa şi o scădere pe termen mediu a datoriei publice exprimată ca procent din produsul intern brut, precum şi îmbunătăţirea structurală a poziţiei contului curent prin reducerea îndatorării externe şi a riscurilor privind finanţarea externă.
În opinia agenţiei, principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt o consolidare fiscală insuficientă pe termen mediu, ceea ce ar putea duce la o creştere semnificativă a raportului datorie publică/PIB şi materializarea unor efecte negative asupra credibilităţii politicilor publice, stabilităţii macroeconomice şi lichidităţii externe, care ar rezulta din deficitele gemene (fiscal şi de cont curent) excesiv de mari, se mai menţionează în comunicat.
AGERPRES
Județul CONSTANȚA: Prinși la volan băuți, posibil drogați și fără permis, scoși din trafic de polițiști
CONSTANȚA: Linia 44 rămâne deviată până la finalizarea lucrărilor de pe strada Baba Novac
UPDATE | Accident rutier mortal pe bulevardul Tomis. Precizările IPJ Constanța
CONSTANȚA: Biciclist lovit de un autoturism pe bulevardul Mamaia
CONSTANȚA: Accident rutier grav între un autoturism și o motocicletă, pe b-dul Tomis
GEOANĂ CERE O DEZBATERE 1 LA 1 CU CIOLACU: „O OPORTUNITATE PENTRU ALEGĂTORI”
Publicat
acum 25 de minutepe
octombrie 15, 2024La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Mangalia au identificat un tânăr, de 19 ani, în timp ce conducea sinuos o motocicletă, pe strada Constanței din muncipiul Mangalia.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă tânărul nu s-a conformat, astfel a fost urmărit de polițiști, acesta fiind oprit și imobilizat pe strada Țepeș Vodă. Din primele cercetări, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi sustras motocicleta, în scop de folosință, unui bărbat de 39 de ani, care ar fi uitat cheile în contact. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 15.50, polițiști din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră Medgidia au identificat un bărbat, de 25 de ani, care ar fi condus un autoturism neînmatriculat în localitatea Cobadin.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a fost negativ. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.25, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 46 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Năvodari din localitatea Lumina.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a refuzat să fie condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge sau a substanțelor psihoactive.
La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 62 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Speranței din localitatea Mihail Kogălniceanu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 04.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 43 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Carsium din orașul Hârșova.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.
Cercetările continuă în toate cauzele.
Redactor: Adina Sîrbu
Publicat
acum o orăpe
octombrie 15, 2024Linia 44 rămâne deviată până la finalizarea lucrărilor de pe strada Baba Novac, informează CT Bus.
În ultimele zile, pe toate canalele de comunicare ale CT BUS au fost primite numeroase sesizări de la călători care întreabă când va reveni linia 44 pe traseul obișnuit.
Reprezentanții companiei de transport public spun că regretă disconfortul creat, dar linia 44 va reveni pe traseul obișnuit (str. Baba Novac zona Ceronav – zona Energia) după ce lucrarea executată de RAJA va fi finalizată, strada va fi asfaltată, iar autobuzele vor putea circula în condiții de siguranță.
Și linia 102 este deviată, în zona Delfinariului, din cauza lucrărilor RAJA de pe b-dul Mamaia.
Astfel, din intersecția de la Delfinariu, autobuzele de pe linia 102 nu mai circulă pe strada Zorelelor, iar la intersecția str. Soveja cu bd-dul Mamaia virează la stânga pe b-dul Mamaia până la Cap Linie Pescărie.
Traseul va reveni la normal după finalizarea lucrărilor.
Redactor: Adina Sîrbu
Publicat
acum 2 orepe
octombrie 15, 2024Noi detalii privind accidentul produs marți seară, pe b-dul Tomis din municipiul Constanța, în urma căruia un bărbat în vârstă de 29 de ani a murit.
Potrivit martorilor, motociclistul rula pe bulevardul Tomis, iar în zona Sălii Sporturilor a încercat să evite un pieton, a căzut pe carosabil, s-a izbit de un copac și a fost proiectat în parapetul din beton. În urma impactului, bărbatul a fost grav rănit, astfel că, în pofida eforturilor, nici echipajele medicale SAJ și SMURD, sosite la fața locului, și nici medicii de la Spitalul Județean nu au reușit să-l salveze.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat:
La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 29 de ani, ar fi condus o motocicletă, pe bulevardul Tomis dinspre bulevardul Mamaia, iar la un moment dat ar fi căzut pe partea carosabilă. Victima a fost transportată la spital cu răni grave, ulterior fiind declarat decesul. În cauză, polițiștii continuă cercetările.
__________
UPDATE: Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat la Urgența Spitalului Județean, transmit reprezentanții ISU Constanța.
Purtătorul de cuvânt Anamaria Stoica:
În această seară am fost solicitați să intervenim la un accident rutier între un autoturism și un motociclist lovit în Constanța. La fața locului au intervenit un SMURD B2 și un echipaj SAJ. La locul intervenției, motociclistul a fost găsit inconștient, preluat de echipajul SAJ și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Constanța.
__________
Un accident rutier grav s-a produs, în această seară, în municipiul Constanța, pe b-dul Tomis, în zona Sălii Sporturilor.
Potrivit SAJ Constanța, o motocicletă a fost implicată în evenimentul rutier, iar la fața locului au intervenit două ambulanțe – SAJ C2 și SMURD B.
Bărbatul care conducea vehiculul a fost grav rănit, fiind transportat, în comă și cu politraumă majoră, la UPU a Spitalului Județean Constanța, unde medicii au continuat protocolul de resuscitare.
Redactor: Adina Sîrbu / Foto: captură
Roial Ceara Epilat cu Miere este o soluție ideală pentru persoanele care își doresc o metodă naturală și eficientă de...
Cafeaua este mai mult decât o simplă băutură; este un ritual, o sursă de energie și o parte importantă a...
Halloween-ul se apropie cu pași rapizi, iar tu începi să te gândești la cum să transformi petrecerea ta într-un eveniment...
Încă puțin și magia sărbătorilor ne bate la ușă! Crăciunul, perioada magică a anului, plină de bucurie, lumină și momente...
Balconul a devenit in ultimii ani mult mai mult decat un simplu spatiu de depozitare sau un loc pentru uscarea...
Vacanța de vară se termină la mare pentru 100 de copii care beneficiază de măsura protecției sociale în cadrul Direcției...
Plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte începând cu luna septembrie...
Dacă te afli pe Valea Oltului, nu rata ocazia de a explora una dintre cele mai fascinante minuni naturale din...
Fondată în 1998, „Loviștea” este o afacere de familie ce și-a început povestea în comuna Perișani, județul Vâlcea. Cu rădăcini...
Tratamentele faciale non-invazive au revoluționat industria estetică, oferind o alternativă sigură și eficientă pentru cei care doresc să-și îmbunătățească aspectul...
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.