Eveniment
ÎN PATRU ZONE DIN ŢARĂ, CHIRIA MEDIE DEPĂŞEŞTE 1.000 EURO/LUNĂ

Publicat
acum 6 lunipe
Sezonul de foc de pe piaţa închirierilor de locuinţe se apropie cu paşi repezi, se plătesc deja chirii mai mari faţă de cele achitate în luna august a anului trecut, iar cheltuielile chiriaşilor vor continua să crească înainte de începerea noului an universitar, în patru zone din ţară chiria medie depăşind 1.000 euro/lună, conform unui analize realizate de imobiliare.ro
„Piaţa chiriilor se confruntă cu o creştere semnificativă a cererii, generată de fluxul mare de studenţi care îşi caută o locuinţă. Odată cu începutul noului an universitar, cererea depăşeşte oferta, ducând la o competiţie ridicată pentru găsirea unei chirii accesibile şi bine poziţionate. În această perioadă preţurile pot fi cu până la 20% mai ridicate. Cele mai căutate apartamente sunt cele de tip studio şi unităţile cu două camere. Apartamentele noi prezintă un interes mai ridicat, dar contează foarte mult şi zona şi apropierea faţă facultăţi, în special în centrele universitare”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, citat într-un comunicat al site-ului de imobiliare.
Potrivit analizei, există patru zone în România unde se plăteşte, în medie, cel puţin 1.000 euro/lună pentru închirierea unui apartament. Trei dintre ele se află în Capitală, iar a patra în Braşov.
Preţurile se menţin în mare parte stabile în prima jumătate a lunii august faţă de cele solicitate în iulie, unele scumpiri putând fi observate punctual în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.
Chiriile s-au majorat, însă, raportat la perioada similară a anului trecut. De atunci, proprietarii au crescut sumele solicitate pentru garsoniere cu 7%-14% în marile oraşe. Avansul înregistrat în cazul apartamentelor cu 2 camere a fost cu cel mult 16%, iar cele pentru apartamentele cu 3 camere sunt cu 5%-17% mai mari decât anul trecut.
Chiar dacă în Timişoara s-au înregistrat unele dintre cele mai mari creşteri ale preţurilor în ultimul an pe toate categoriile de apartamente, oraşul rămâne cel mai accesibil pentru cei care preferă închirierea în locul achiziţiei. O zonă din Constanţa atrage, de departe, cei mai mulţi potenţiali chiriaşi, dar dispune şi de cea mai bogată ofertă, respectiv Tomis Nord-Badea Cârţan. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament se menţine în cele mai multe cartiere din Iaşi sub pragul de 400 euro/lună, se mai menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, piaţa bucureşteană este marcată, în prima jumătate a lunii august, de o relativă stabilitate la nivelul preţurilor solicitate de proprietari pentru închirierea apartamentelor, dacă ne raportăm la evoluţia sa pe parcursul lunii iulie. Majorări ale preţurilor s-au putut observa doar în cazul apartamentelor cu 2 camere. Costul mediu este cu 20 de euro mai mare de la o lună la alta.
Chiriile s-au majorat, însă, cu 13% în cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 2 camere faţă de sfârşitul verii trecute. Au avansat într-un ritm mai lent sumele solicitate de proprietari pentru locuinţele mai spaţioase. Creşterea a fost cu 8% pentru apartamentele cu 3 camere. Astfel, un chiriaş trebuie să aloce acum un buget mediu de 350 euro/lună pentru închirierea unei garsoniere, respectiv de 550 euro/lună şi 700 euro/lună în cazul locuinţelor cu 2 şi 3 camere.
Persoanele aflate în momentul de faţă în căutarea unei chirii au cele mai multe şanse să găsească proprietatea potrivită nevoilor lor îndreptându-şi căutările spre zone precum Berceni sau Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii, unde sunt scoase pe piaţă cele mai multe apartamente. Bugetul mediu care trebuie să fie alocat lunar chiriei este de 380-400 de euro.
Centrul oraşului, mai exact arealul cuprins între Piaţa Victoriei şi Piaţa Unirii, împreună cu Tineretului-Timpuri Noi sunt „zone fierbinţi” din Capitală, unde preţul mediu ajunge şi la 650 euro/lună.
„Acestea nu sunt totuşi cele mai scumpe cartiere bucureştene. Primăverii ocupă primul loc în clasament şi bate toate recordurile, inclusiv la nivel naţional. Cartierul exclusivist din Sectorul 1 dispune de o ofertă destul de limitată. În medie, chiria pentru un apartament este de 1.500 euro/lună, dar poate să depăşească acest prag în cazul unor proprietăţi excepţionale.
În zona Aviatorilor-Kiseleff plăteşti 1.250 euro/lună pentru închirierea unui apartament, iar în vecinătatea parcului Herăstrău (actualul Regele Mihai I al României) 1.150 euro/lună. Acestea sunt, de altfel, singurele cartiere din Capitală unde chiria medie depăşeşte 1.000 de euro/lună. În top se află şi Dorobanţi – cu o chirie medie de 800 euro/lună, Floreasca – unde plăteşti 750 euro/lună, Cotroceni, Aviaţiei, Domenii şi zona Piaţa Presei-Poligrafiei – unde un apartament poate fi închiriat, în medie, cu 700 euro/lună”, se menţionează în comunicat.
La polul opus se află cartiere din sudul oraşului, precum Ferentari şi Giurgiului, unde chiria medie solicitată pentru apartamente este de doar 350 euro/lună. Berceni şi Progresul sunt alte două variante pentru cei aflaţi în căutarea unei chirii ieftine. Proprietarii solicită 380 euro/lună.
Pe piaţa din Cluj-Napoca se pot observa, luna aceasta, unele creşteri ale chiriilor solicitate pentru apartamentele cu 3 camere. Proprietarii vor, în medie, 699 euro/lună, cu 24 euro mai mult decât în iulie. Raportat la august 2023, preţurile s-au majorat pentru aceste proprietăţi cu 17%, mai mult decât în toate celelalte centre regionale majore monitorizate de Imobiliare.ro.
În cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 2 camere, chiriile au stagnat comparativ cu luna anterioară, şi s-au majorat cu 9%, respectiv 10% faţă de vara trecută.
„Există, chiar şi în aceste condiţii, zone unde găseşti chirii sub 500 de euro în Cluj-Napoca. Cel mai ieftin cartier este, în momentul de faţă, Someşeni. Plăteşti 400 euro/lună pentru un apartament. Chiar dacă preţurile sunt convenabile, Someşeni dispune de o ofertă restrânsă şi atrage un număr mic de potenţiali chiriaşi. Chirii sub 500 de euro găseşti şi în Mănăştur, Dâmbul Rotund, Iris şi Gruia. În schimb, plăteşti lunar cele mai mari sume de bani proprietarului, dacă vrei să te muţi în zone precum Andrei Mureşanu, Plopilor sau într-o clădire din centrul oraşului.
Luna aceasta cele mai căutate cartiere sunt Mărăşti şi Gheorgheni, unde chiria medie pentru un apartament este de 550 euro/lună. Alte variantă populare în rândul potenţialilor chiriaşi sunt Mănăştur şi Zorilor. De altfel, în Mănăştur şi în Gheorgheni pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din Cluj-Napoca. O ofertă bogată există, în momentul de faţă, şi în zona centrală a oraşului, respectiv în cartierele Mărăşti şi Zorilor”, subliniază sursa citată.
Proprietarii din Braşov au scumpit uşor chiriile în cazul apartamentelor cu 2 camere, media ajungând de la 490 euro în iulie la 499 euro în prima jumătate a lunii august. Costul de închiriere pentru garsoniere şi apartamente cu 2 camere a rămas, până acum, neschimbat. Chiriile solicitate într-unele dintre cele mai scumpe zone din oraş rivalizează cu cele cerute de proprietarii din Bucureşti şi din Cluj-Napoca. De altfel, Calea Poienii este a patra cea mai scumpă zonă din ţară pentru chiriaşi, după cartiere precum Primăverii, Aviatorilor-Kiseleff sau Herăstrău, toate din Bucureşti. Cu o medie de 1.000 euro/lună, aceasta depăşeşte cu mult centrul oraşului Cluj-Napoca unde locuinţele se închiriază cu 650 euro/lună.
Cei mai mulţi potenţiali chiriaşi care şi-au căutat, luna aceasta, un apartament în Braşov pe site-ul de imobiliare s-au arătat interesaţi de proprietăţile din zona Tractorul, unde chiria medie lunară este de 500 de euro. Locuinţele din cartierul Astra, cele poziţionate în centrul istoric al oraşului şi cele din zona Centrului Civic se află şi ele pe radarul persoanelor care îşi caută o chirie. Tot Tractorul oferă, de departe, cele mai multe opţiuni pentru chiriaşi, pe locul al doilea aflându-se Astra, un cartier se plătesc, în general, chirii mai mici. Proprietarii solicită aici, în medie, 430 euro/lună pentru un apartament.
În schimb, arată analiza, Timişoara este un oraş mare din România unde în luna august proprietarii solicită cele mai mici chirii. Zona Cetate poate fi considerată cea mai scumpă, dar chiar şi aşa preţul este de doar 450 euro/lună chirie pentru un apartament.
Complex-Stadion, Circumvalaţiunii, Aradului şi Lipovei atrag, la rândul lor, un număr important de potenţiali chiriaşi şi dispun de un număr mare de locuinţe scoase pe piaţa închirierilor. Media preţurilor în aceste zone se încadrează în intervalul 350-370 euro/lună, excepţie făcând locuinţele din Calea Aradului pentru care proprietarii solicită 420 euro/lună.
Persoanele care vor să-şi limiteze cât mai mult cheltuielile se pot orienta spre cartiere precum Buziaşului, Blaşcovici sau Freidorf unde vor avea de plată lunar o chirie de până în 300 euro.
În cazul oraşului Constanţa, piaţa chiriilor se menţine stabilă în prima jumătate a lunii august, fiind practicate pe plan local preţuri similare cu cele din iulie. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este de 301 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 2 camere chiriaşii achită, în medie, 450 euro/lună. Chiriile cele mai mari sunt cele aferente apartamentelor cu 3 camere. În cazul acestora, un chiriaş trebuie să fie pregătit să plătească circa 600 euro/lună.
Cei care şi-au căutat un apartament de închiriat pe Imobiliare.ro în prima jumătate a lunii august şi-au arătat interesul în special pentru locuinţele situate în zona Tomis Nord-Badea Cârţan. Aici pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din Constanţa, iar preţurile solicitate de proprietari sunt, în medie, de 450 euro/lună. Spre comparaţie, în cele mai scumpe zone – Delfinariu, Faleză Nord şi în centrul oraşului – un chiriaş trebuie să achite 600 euro/lună.
O altă zonă populară în rândul chiriaşilor este şi Parcul Tăbăcărie-Satul de Vacanţă unde proprietarii solicită o chirie similară cu cea din Tomis Nord-Badea Cârţan. Numărul apartamentelor care îşi aşteaptă, în această perioadă, chiriaşi este însă aici unul mult mai mic.
„Se găsesc alternative ieftine pentru persoanele care dispun de un buget limitat în Zona Industrială – CET, Km 4-5, Km 4 şi în zona Faleză Sud (Poarta 6). Chiriile încep, în medie, de la 230 euro/lună şi ajung la 360 euro/lună”, semnalează analiza.
Proprietarii din Iaşi au crescut chiriile faţă de sfârşitul verii trecute, atât în cazul garsonierelor, cât şi în cazul apartamentelor cu 2 şi 3 camere. Este vorba despre majorări cu 7%, respectiv cu 5% şi 11%. În cele mai multe cartiere ieşene e nevoie de cel mult 400 euro/lună pentru chirie.
Apartamentele aflate în zona centrală a oraşului ajung pe piaţă cu cele mai mari preţuri. În medie, un chiriaş trebuie să scoată din buzunar 500 euro/lună. Căutate sunt şi locuinţele situate în zonele Copou-Sărărie, Tătăraşi şi Păcurari-Canta. Chiria medie pentru un apartament localizat în zona Copou-Sărărie este de 450 euro/lună. Pentru celelalte două bugetul mediu necesar închirierii unui apartament este de 380 euro/lună.
Alternative pentru persoanele care dispun de un buget redus care poate fi alocat lunar plăţii chiriei pot fi găsite în zonele Bularga, Mircea cel Bătrân sau Alexandru cel Bun.
AGERPRES

Iti recomandam
-
Vreme rece în Dobrogea, cu cel mult 2 grade Celsius în aer
-
Un nou protest al polițiștilor va avea loc marți, în fața IPJ Constanța
-
Demisia președintelui Klaus Iohannis, comentată de profesorul Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius”
-
Legea bugetului de stat pe 2025, publicată în Monitorul Oficial
-
CUM ESTE VĂZUTĂ DEMISIA LUI KLAUS IOHANNIS DE PRESA INTERNAȚIONALĂ
-
DIALOGURI LA ZI | Măsuri și efecte, la 9 luni de la adoptarea legii „păcănelelor”
Eveniment
Vreme rece în Dobrogea, cu cel mult 2 grade Celsius în aer

Publicat
acum 6 minutepe
februarie 10, 2025
Temperaturile cresc ușor de joi.
Publicat de Doina Sirbu,
10 februarie 2025, 18:02
Vremea se menține rece în Dobrogea. Cerul va fi mai mult noros, vântul va sufla moderat cu intensificări, iar temperaturile zilei de marți, vor indica cel mult 2 grade Celsius. La noapte, în regiune, se vor înregistra valori cuprinse între minus 6 și minus 2 grade Celsius, în timp ce mâine, pe litoral, vom avea 0 grade Celsius.
Până joi, 13 februarie, toată țara se află sub atenționare meteorologică de vreme rece.
Meteorologii anunță 4 grade Celsius pentru ziua de miercuri, când cerul va fi variabil, iar vântul moderat. În schimb, de joi, cresc ușor temperaturile și se vor înregistra 8 grade Celsius în Dobrogea.
Un grad Celsius este anunțat miercuri, pe litoral, în timp ce joi, vor fi aproximativ 2-3 grade Celsius.
Eveniment
Un nou protest al polițiștilor va avea loc marți, în fața IPJ Constanța

Publicat
acum o orăpe
februarie 10, 2025
Protestul începe la ora 11.00.
Publicat de Doina Sirbu,
10 februarie 2025, 18:09
Un protest organizat de către polițiștii constănțeni cu participarea polițiștilor de penitenciare și al membrilor ANCMRR – MAI Constanța (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Filiala Constanța), va avea loc marți, 11 februarie, de la ora 11.00, în fața IPJ Constanța.
“Cu aceasta ocazie ne vom manifesta nemulțumirea cu privire la măsurile luate prin OUG 156/2024 (ordonanța „trenuleț”), care impactează exact sectorul operativ din MAI respectiv Sistemul Penitenciar, adică acei lucrători care sunt în contact direct cu cetățeanul, care intervin la sesizările directe sau prin SNUAU 112 sau cei pe care îi vedeți mereu în stradă patrulând ori fluidizând traficul indiferent de conditiile meteorologice, daca e zi sau noapte ori sărbătoare legală. Prevederile acestei ordonanțe afectează pe termen scurt polițiștii care până la urmă se vor reorienta profesional și vor pleca din sistem. În viitorul apropiat măsurile de austeritate vor afecta siguranța cetățeanului și se vor materializa in impotența sistemului de a asigura climatul de siguranță publica pe străzile din Romania iar siguranța noastră a tuturor nu este negociabilă. Nu știm cine nu ascultă și de ce se comit fapte antisociale in afara programului normal de lucru!!! Avem nevoie ca polițiștii să fie pe stradă și poliția să și îndeplinească principalul său atribut și anume..,,,prevenirea,,. În momentul de față sunt subunități care nu își pot asigura continuitatea intervenției la sesizări cu această formă de organizare a programului in ture de opt ore. Nu știu de ce continuăm să aplicăm o idee care clar nu funcționează și afectează în primul rând cetățeanul. Acum, la unele subunități, intervenția este asigurată de cele învecinate iar că mod de lucru, in unele zone, avem subunități care fac această intervenție în comun doar pentru a pastra această dispoziție. Dacă poliția intervine punctual doar la sesizări atunci prevenția cine o face? Dacă există posibilitatea să fie un număr mai mare de polițiști pe străzi prin implementarea altui program noi nu înțelegem reticența și obediența factorilor noștri decizionali. În contextul mult doritei aderări la spațiul Schengen, în loc să întărim Sistemul de apărare și ordine publică, noi îl slăbim lovind în cei care își desfășoară activitatea și au atribuții în acest sens. Nu mai putem accepta bătaia de joc la adresa angajaților din acest sistem, așa cum se întâmplă de ani de zile, indiferent de guvernare. Suntem deja la jumătatea lunii februarie, iar problemele nu sunt rezolvate, până în acest moment avem doar promisiuni de care au uitat inclusiv membrii Guvernului. Legea salarizării 153/2017 nu este aplicată în integralitate doar pentru noi, cei din ordine și siguranță națională. Este inadmisibil ca toate celelalte familii ocupaționale să fie plătite conform legii (unii în integralitate încă de la intrarea în vigoare), iar noi, să cerșim în fiecare an aplicarea legii. Pensionarii militari sunt uitați de guvernanți. În ultimii 6 ani, au primit o singură dată indexarea cu rata inflației. Actualizarea gradului și a salariului de funcție pentru pensionarii militari este tergiversată de CCR”, transmit organizatorii protestului.
Eveniment
Demisia președintelui Klaus Iohannis, comentată de profesorul Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius”

Publicat
acum 2 orepe
februarie 10, 2025
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie începând cu data de 12 februarie.
Publicat de Doina Sirbu,
10 februarie 2025, 18:29
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie începând cu data de 12 februarie. Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.
Inițiativa aparţine Partidului Oamenilor Tineri şi este susţinută de SOS România, AUR, dar şi de parlamentari de la USR.
Gestul președintelui reprezintă o premieră istorică, fiind prima demisie a unui șef de stat român aflat încă în funcție.
Anunțul făcut de Klaus Iohannis a fost comentat la Radio Constanța, de profesorul Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius:
Redactor: Adrian Băncilă
Parteneri




Știri din Constanța


SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România
Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...


Ursuleții de Plus Vorbitori: Jucării Magice care Îți Încălzesc Sufletul
A fost odată ca niciodată un prichindel ce nu se despărțea de ursulețul lui de plus. Îl purta în brațe...


Cum să-ți alegi cazarea în Sinaia de Crăciun, în funcție de planurile tale
Sinaia este de ani de zile una dintre destinațiile preferate ale românilor pentru sărbătorile de iarnă. Luminițele care împodobesc străzile,...


Întreținerea hotei: Secretul unei bucătării curate și strălucitoare
O bucătărie curată și aerisită este visul oricărui pasionat de gătit. Hota de bucătărie, prin funcționalitatea sa, ne oferă confortul...


Servicii de curățenie personalizate: cum să îți adaptezi pachetul de curățenie în funcție de nevoile tale
Menținerea unui spațiu curat și ordonat este esențială pentru confortul și sănătatea noastră. Fiecare locuință sau spațiu de lucru are...


Cum să alegi muzica pentru o nuntă reușită
Muzica este esențială pentru crearea atmosferei perfecte la nuntă, fiind un element care unește invitații și dă tonul întregului eveniment....


Injectări acid hialuronic: pentru buze mai mari, așa cum ți le-ai dorit mereu
Buzele au un rol central în definirea trăsăturilor feței și transmit o parte din personalitatea fiecărei persoane. Din acest motiv,...


Cum Vă Poate Transforma Pielea Epilatul cu Ceară de Miere de la Roial
Roial Ceara Epilat cu Miere este o soluție ideală pentru persoanele care își doresc o metodă naturală și eficientă de...


Cafeaua Arabica Energia de care ai nevoie în fiecare zi
Cafeaua este mai mult decât o simplă băutură; este un ritual, o sursă de energie și o parte importantă a...


Baloanele – O Combinație Magică pentru Halloween!
Halloween-ul se apropie cu pași rapizi, iar tu începi să te gândești la cum să transformi petrecerea ta într-un eveniment...