Connect with us

Uncategorized

Ce trebuie sa iti ofere un magazin panouri fotovoltaice pentru un inceput ca la carte?

Publicat

pe

magazin panouri fotovoltaice

 

Atunci cand vrei sa pui la punct un sistem de panouri fotovoltaice, fie acesta on-grid sau off-grid, ideal ar fi sa poti apela la un singur magazin panouri fotovoltaice pentru acest lucru. Astfel, vei achizitiona toate elementele necesare dintr-un singur loc – rezolvi usor problemele cu garantia, poti avea parte si de reduceri, iar compatibilitatea dintre produse nu va fi o problema.

Totusi, daca esti la inceput de drum, este posibil sa nu stii care sunt toate elementele necesare pentru un astfel de sistem. Asadar, inainte de a decide care este magazinul pe care vrei sa-l folosesti pentru achizitia primului tau sistem fotovoltaic, trebuie sa verifici gama sa de produse – iata cum ar trebui sa arate aceasta!

 

Panouri solare fotovoltaice

Evident, trebuie sa poti cumpara cu incredere elementul principal al unui sistem fotovoltaic. Este vorba despre panourile solare fotovoltaice – dar si despre faptul ca acestea pot fi gasite intr-o gama extrem de variata.

Din fericire, un magazin profesional va avea deseori o selectie relativ limitata, anume cu cele mai bune panouri disponibile pe piata, din punct de vedere al producatorului. La acest capitol, putem aminti branduri precum Canadian Solar, Trina Solar si Ja Solar.

 

Invertoare fotovoltaice

Poti avea cele mai bune panouri de pe piata – vor fi complet inutile daca nu ai un invertor de calitate, dar mai ales potrivit pentru sistemul tau. In acest caz, un magazin panouri fotovoltaice este cel mai bun prieten al tau, deoarece acesta iti poate recomanda invertorul perfect pentru sistemul pe care vrei sa-l pui la punct.

Invertorul este echipamentul care transforma energia solara, captata in mod direct de catre panouri, in energie electrica utilizabila si care poate fi trimisa in interiorul locuintei.

 

Baterii solare fotovoltaice

In cazul unui sistem off-grid, ai nevoie obligatoriu de o baterie. In caz contrar, surplusul de energie produs de sistemul fotovoltaic nu va fi stocat nicaieri, deci poti ajunge intr-un moment in care nu vei avea energie electrica pentru a-ti alimenta locuinta sau casa de vacanta, dupa caz.

Totusi, bateriile solare pot fi de folos si in cazul sistemelor on-grid, motiv pentru care orice magazin panouri fotovoltaice ar trebui sa le includa in oferta. Mai exact, incarcatura bateriilor solare poate fi utilizata in timpul penelor de curent sau altor probleme similare.

Astfel, nu vei fi nevoit sa apelezi la un generator traditional, cu combustibil – in schimb, vei ramane verde in permanenta.

 

Cabluri solare si conectori

Nu in ultimul rand, ai nevoie de legaturile dintre organele interne ale sistemului tau fotovoltaic. Cablurile solare si conectorii trebuie sa fie pur si simplu exceptionali cand vine vorba de performanta si rezistenta la factorii de mediu. Un cablu solar, de exemplu, poate fi expus in permanenta mediului exterior – soare, vant, zapada, ploi si multe altele. Astfel, rezistenta acestuia nu ar trebui sa poata fi pusa la indoiala.

Acelasi lucru se aplica si in cazul conectorilor. Scurt si la obiect, odata conectati, acestia nu ar trebui sa poata fi indepartati cu usurinta sau sa-si slabeasca conexiunea in timp.

 

O astfel de gama de produse poate fi gasita intr-un magazin panouri fotovoltaice online de exceptie din Romania, anume Lumio-Energy.ro. Acolo mai poti gasi si o multime de accesorii pentru invertoare, precum si statii de incarcare, in cazul in care scopul tau principal este de a utiliza energia solara pentru a-ti incarca, la discretie, vehiculul electric.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Publicitate

Uncategorized

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Publicat

pe

De

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine online

BUCUREȘTI – 21 octombrie 2025

Perspektive Vision, companie fondată de Marius Călugăru, anunță extinderea rețelei sale media la peste 4200 de site-uri și publicații partenere din România, consolidându-și poziția ca furnizor de servicii de promovare online prin advertoriale și articole publicate în presa digitală.

Compania colaborează cu agenții de PR, agenții SEO și magazine online, oferind posibilitatea de a publica advertoriale pe peste 4200 de publicații locale și naționale. Domeniile acoperite includ business, tehnologie, sănătate, educație, lifestyle, turism și entertainment, iar selecția site-urilor este realizată în funcție de profilul și obiectivele fiecărui brand.

Prin platforma Perspektive.ro și rețeaua proprie de colaboratori media, Perspektive Vision facilitează publicarea rapidă și eficientă a conținutului, asigurând vizibilitate organică, creșterea autorității în Google și consolidarea imaginii online a clienților. Rețeaua include publicații cu autoritate ridicată, site-uri de nișă și portale regionale, oferind o acoperire completă pentru promovarea prin conținut.

„Ne adresăm brandurilor și agențiilor care își doresc vizibilitate reală și rezultate măsurabile. Am construit o infrastructură media solidă, actualizată constant, unde fiecare articol publicat contribuie la creșterea prezenței online și la întărirea încrederii publicului”, a declarat Marius Călugăru, Manager Perspektive Vision.

În această perioadă, Perspektive Vision pune la dispoziția colaboratorilor pachete de advertoriale personalizate, adaptate nevoilor de promovare ale agențiilor și magazinelor online. Companiile interesate pot primi oferta completă și lista celor 4200 de publicații partenere trimițând un mesaj la contact@avantnet.ro.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la contact@avantnet.ro sau să vizitați:
www.perspektive.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

Publicat

pe

De

Comunicat de presă
Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU)
București, 16 octombrie 2025

Viitorul muncii, sub semnul optimizării: 4 din 10 angajatori aleg munca temporară, iar peste jumătate integrează AI în procesele interne

Piața forței de muncă din România continuă să evolueze spre un model tot mai flexibil și mai adaptat realităților economice. Potrivit celui mai recent raport HR Insights 2025, realizat de Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU), 39% dintre companii folosesc munca temporară ca parte a unui mix strategic alături de redistribuirea internă a sarcinilor, colaborarea cu freelanceri, parteneriate externe sau proiecte cu durată determinată.

„Munca temporară nu mai este o soluție punctuală, ci un instrument strategic de business. Ea oferă organizațiilor flexibilitatea de a reacționa rapid la schimbările pieței și de a-și adapta forța de muncă în funcție de sezonalitate, proiecte sau cerințe neprevăzute. Vorbim despre un ecosistem de soluții, nu despre o abordare singulară”, declară Sorina Donisa, Președinte AFSRU și CEO Prohuman România.

Digitalizarea și AI schimbă radical agenda companiilor

Transformarea digitală a devenit o prioritate strategică. Conform studiului, 53% dintre companii vizează integrarea inteligenței artificiale și digitalizarea proceselor, în timp ce 58% plasează adaptarea la noile condiții economice în centrul strategiei lor.

„Digitalizarea nu mai este un proiect opțional, ci o condiție de competitivitate. Vedem tot mai multe organizații care înțeleg că AI nu doar optimizează costuri, ci creează și premisele pentru modele noi de business și de organizare a muncii,” afirmă Mariana Vaida, CEO Smartemp.

Dincolo de tehnologie, mediul economic volatil obligă companiile să își regândească structura și procesele interne.
„Adaptarea rapidă la schimbări nu mai este un avantaj, ci o condiție de supraviețuire. Companiile care se mișcă repede și care pot ajusta rapid echipele și competențele vor avea un avantaj competitiv clar,” adaugă Alexandru Ionescu, Director General Trenkwalder România.

Piața muncii: ajustări moderate și presiune pe competențe

Piața forței de muncă se transformă treptat. Doar 33% dintre companii mai mizează pe menținerea nivelului actual de personal (față de 41% în 2024), majoritatea optând pentru ajustări moderate și creșteri graduale.

Operatorii din producție rămân cei mai dificil de recrutat (34%), urmați de personalul din logistică (30%). În plus, peste 70% dintre angajatori afirmă că experiența practică și competențele tehnice sunt tot mai greu de găsit.

Beneficiile devin un diferențiator în atragerea și retenția talentelor

Pe o piață tot mai competitivă, pachetul salarial și beneficiile extra-salariale au devenit criterii esențiale pentru atragerea și păstrarea angajaților.
„Candidații nu mai evaluează o ofertă doar în funcție de salariu, ci în funcție de întregul pachet, de la beneficii flexibile, la programe de wellbeing și oportunități de dezvoltare. Organizațiile care înțeleg acest lucru reușesc să atragă și să păstreze mai ușor talentele de care au nevoie,” explică Anca Decu, Director People & Culture, Up România.

Despre studiu:
Studiul „HR Insights 2025” a fost realizat de AFSRU pe un eșantion de 155 de companii din sectorul privat, majoritatea cu peste 100 de angajați. Studiul analizează tendințele privind flexibilizarea muncii, digitalizarea, evoluția cererii de personal temporar și perspectivele privind recrutarea de lucrători Non-UE. Datele au fost colectate în perioada august – octombrie 2025.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Publicat

pe

De

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM în România” a fost trimis, spre analiză, către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Întreg scenariul ridică, însă, numeroase semne de întrebare referitoare la pericolul „spectacolului mediatic” și al „miturilor politizate” care ajung să cântărească mai mult decât faptele și să denatureze realitatea.

Astfel, o tranzacție comercială de interes național s-a transformat, surprinzător, într-un adevărat thriller geopolitic.

  • Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) a respins preluarea companiei E.On România de către ungurii de la MVM;
  • Inițiativa a fost contestată la începutul anului de către Ministerul Energiei, care a argumentat că „MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale”;
  • După avizul negativ, dosarul acestei tranzacții va ajunge pe masa CSAT.

„Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) informează publicul că operațiunea notificată privind achiziționarea a 68,18% din capitalul social al E.ON Energie Romania S.A. și 97,92% din capitalul social al E.ON Asist Complet S.A. de către MVM Energy Private Limited Liability Company, prin vehiculul investițional Sonnet Romania Holding S.A., face obiectul procedurii de cercetare detaliată, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022”, s-a transmis prin intermediul unui comunicat.

Citește articolul integral pe Gândul.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Ce-face-in-constanta-cand-e-frig Ce-face-in-constanta-cand-e-frig
Cultură6 zile ago

Ce facem in Constanta cand e frig?

Cand bate vantul taios de la mare, Constanta nu se inchide in casa. Se reinventeaza. Orasul are suficienta istorie, cultura...

Socialo lună ago

Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie? Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?
Social4 luni ago

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?

Mamografia reprezintă una dintre cele mai esențiale metode de diagnostic în detecția precoce a cancerului mamar, o boală care rămâne...

Eveniment7 luni ago

Jucăriile care vorbesc – povești, cântece și iubire în glas de copil/ursuletultau.ro

Dragă cititorule, ia loc oleacă, că ți-oi spune o poveste cum alta nu-i, despre niște jucării ce nu doar că-ți...

Afaceri7 luni ago

SEO în 2025: De ce majoritatea site-urilor din România pierd trafic și cum să eviți capcana

Ești pregătit pentru valul de schimbări pe care 2025 îl aduce în SEO? Dacă nu, e posibil ca site-ul tău...

Social7 luni ago

Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?

Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC....

Social7 luni ago

Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?

Acneea nu mai este doar o problemă a adolescenței, ci afectează tot mai multe femei trecute de 22 de ani,...

Administrație locală8 luni ago

Servicii Complete de Creare Site Web All-Inclusive pentru Afacerea Ta

În era digitală actuală, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Cu toate acestea, mulți antreprenori se confruntă...

Social8 luni ago

Mezoterapia scalpului – Tratamentul cu rezultate garantate pentru reducerea căderii părului

Te-ai întrebat vreodată de ce părul tău nu mai are aceeași densitate ca înainte? De ce găsești din ce în...

Administrație locală9 luni ago

SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România

Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...