Connect with us

Eveniment

Scandal la vârful Bisericii Ortodoxe Române. Purtătorul de cuvânt al Patriarhie a lansat un atac extrem de dur la adresa Arhiepiscopului Tomisului

Constanta MEA

Publicat

pe

Purtătorul de cuvânt al Patriarhie a lansat un atac extrem de dur la adresa Arhiepiscopului Tomisului. Deşi nu scrie că el este vizat, faptele despre care vorbeşte Vasile Bănescu în mesajul său îl vizează direct pe Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhie este extrem de categoric în mesajul său transmis pe pagina sa de socializare.

„Un reprezentant oficial al Bisericii, mai ales un sinodal care se pronunță public, vorbind despre lucruri înalte, sau cel puțin importante, ar trebui:

– să se exprime corect gramatical și coerent lexical; asta nu îl face mai puțin mărturisitor;

– să fie un convingător și (neapărat) inteligibil teolog, bun cunoscător al doctrinei celorlalte confesiuni creștine și bine familiarizat măcar cu „religiile Cărții”, dacă celelalte i se par irelevante; toate compun istoria spirituală a omenirii pentru care s-a întrupat Dumnezeu;

– să fie cultivat în sfera relațiilor inter-bisericești, deci respectuos cu alteritatea confesională; nu compătimitor !

– să fie capabil să explice mesajul creștin evanghelic în termenii actuali ai limbajului accesibil ne-teologilor și tinerilor; Biserica e și a lor;

– să se simtă nestingherit printre intelectualii cu ascuțit spirit critic, înțelegându-le eventualele confuzii, iluzii sau justificate reproșuri;

– să știe să asculte;

– să știe să admire;

– să conștientizeze și să trateze cauzele reale ale anticlericalismului augmentat, poate, chiar de el însuși;

– să se situeze în mod reflex la antipodul propagandistului religios;

– să fie conectat la cultura vremii, să cunoască relieful mentalității omului de azi, nu de ieri, nu din „epoca de aur”;

– să descifreze și demonteze ideologiile epocii în care trăiește;

– să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră și caii troieni din discursul public ideologizat;

– să nu contrazică niciodată realitatea, să nu se certe cu evidența, evitând astfel ipostaza jenantă a antipaticului și recidivistului personaj Gică Contra.

Sfidarea continuă și smintitoare a acestor minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei și insolentei persoane care nu se decredibilizează niciodată doar pe ea însăși.”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu scrie cui i se adresează aceste cuvinte, însă este destul de clar că este vorba depre Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie. Acest mesaj vine după scandalul iscat acum o săptămână  chiar de către Arhiepiscopul Tomisului în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea ca Paștele Ortodox să fie sărbătorit în aceeași zi cu cel catolic. În acel moment, Arhiepiscopul Tomisului a susținut că nu există așa ceva.

„Ei au lumină? Nu au lumină! Vin și strigă lumina ortodocșilor”, a declarat  Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie.

Sursa: Mediafax

Facebook Comments

Eveniment

FMI: România are nevoie de politici şi reforme ambiţioase

Constanta MEA

Publicat

pe

România are nevoie de o combinație de politici și reforme structurale ambițioase pentru a sprijni creșterea și pentru a restabili sustenabilitatea fiscală, potrivit celui mai nou raport elaborat de Fondul Monetar Internaţional, în urma consultărilor de la București.

Directorii executivi ai FMI salută pachetul amplu de reforme fiscale pentru perioada 2025-2026, adoptat recent, dar unii dintre ei au recomandat prudență în aplicarea noilor măsuri fiscale pentru a evita descurajarea suplimentară a cererii interne.

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis vineri seara, că aceste concluzii ale Comitetului Director al FMI confirmă faptul că România a adoptat o direcție corectă în ceea ce privește gestionarea macroeconomică.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că săptămâna viitoare va fi făcut public al treilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, cel care vizează administrația locală și centrală, unde se vor face reduceri de personal și de cheltuieli.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Preliminariile EURO U21: Finlanda – România, 2-0

Constanta MEA

Publicat

pe

Echipa naţională de tineret a României a fost învinsă pe terenul Finlandei, joi, în calificările pentru Europeanul din 2027.

Gazdele s-au impus cu 2-0.

La Turku, finlandezii au deschis scorul prin Otto Ruoppi (’23). Matias Siltanen a stabilit scorul final din penalty (’73).

În urma victoriei, nordicii au trecut pe locul secund în grupa A, având 9 puncte.

Aflați la prima înfrângere, „tricolorii” sunt pe locul al treilea, cu 7 puncte.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Alarmă trasă de INS. Economia României scade. Suntem la un pas de recesiune

Constanta MEA

Publicat

pe

Economia României este în continuă scădere de la începutul verii. Acesta este anunțul alarmant făcut de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit ultimelor date, în perioada iulie-septembrie, Produsul Intern Brut al României, adică toată economia noastră, a scăzut cu 0,2 la sută. Asta în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Ce se întâmplă și cât de aproape este țara de recesiune?

Scăderea vine după ce Guvernul a pus mai multe taxe noi și a mărit TVA-ul în luna august. Aceste măsuri au făcut ca oamenii să cumpere mai puțin, iar consumul a încetinit.

Ca să ne dăm seama cât de rău este, anul trecut, în aceeași perioadă, economia era pe plus. Aveam o creștere de 1,4 la sută față de anul 2023.

Experții în economie trag un semnal puternic de alarmă. Ei spun că, dacă Produsul Intern Brut va scădea și în următoarele trei luni, atunci putem vorbi oficial despre recesiune.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Ce-face-in-constanta-cand-e-frig Ce-face-in-constanta-cand-e-frig
Cultură4 săptămâni ago

Ce facem in Constanta cand e frig?

Cand bate vantul taios de la mare, Constanta nu se inchide in casa. Se reinventeaza. Orasul are suficienta istorie, cultura...

Social2 luni ago

Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie? Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?
Social5 luni ago

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?

Mamografia reprezintă una dintre cele mai esențiale metode de diagnostic în detecția precoce a cancerului mamar, o boală care rămâne...

Eveniment7 luni ago

Jucăriile care vorbesc – povești, cântece și iubire în glas de copil/ursuletultau.ro

Dragă cititorule, ia loc oleacă, că ți-oi spune o poveste cum alta nu-i, despre niște jucării ce nu doar că-ți...

Afaceri7 luni ago

SEO în 2025: De ce majoritatea site-urilor din România pierd trafic și cum să eviți capcana

Ești pregătit pentru valul de schimbări pe care 2025 îl aduce în SEO? Dacă nu, e posibil ca site-ul tău...

Social8 luni ago

Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?

Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC....

Social8 luni ago

Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?

Acneea nu mai este doar o problemă a adolescenței, ci afectează tot mai multe femei trecute de 22 de ani,...

Administrație locală9 luni ago

Servicii Complete de Creare Site Web All-Inclusive pentru Afacerea Ta

În era digitală actuală, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Cu toate acestea, mulți antreprenori se confruntă...

Social9 luni ago

Mezoterapia scalpului – Tratamentul cu rezultate garantate pentru reducerea căderii părului

Te-ai întrebat vreodată de ce părul tău nu mai are aceeași densitate ca înainte? De ce găsești din ce în...

Administrație locală9 luni ago

SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România

Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...