Connect with us

Eveniment

Totul despre criza imunoglobulinei. Pacienți lăsați fără tratament

Constanta MEA

Publicat

pe

În România, criza imunoglobulinei a început în anul 2017. Atunci, zeci de mii de români care suferă de boli autoimune au rămas fără medicamente pe bază de imunoglobulină. Acestea nu se mai găseau în farmacii, dar nici în spitalele din România, iar oamenii au fost lăsați în situația disperată de a se descurca pe cont propriu.

 Florian Bodog, ministrul Sănătăţii în plină criză a imunoglobulinei, l-a atacat pe precedesorul său Vlad Voiculescu, susținând că medicamentul lipseşte din spitale din cauza fostei guvernări tehnocrate. În replică, Voiculescu a precizat că guvernarea din care făcea parte ministrul Sănătății Florian Bodog a scos imunoglobulinele şi alte medicamente de pe lista cu produse esenţiale, care au prioritate la achiziţie.

Daniela Diko este una dintre mamele care s-au luptat să îşi ţină în viaţă copilul bolnav. S-a aflat în situația limită de a face rost, la fiecare trei săptămâni, de aproape 17.000 de lei, cheltuielile cu imunoglobulina.

Daniela Diko: „Lipsa imunoglobulinei duce la moarte, pentru ca contracteaza foarte repede orice microb, fac septicemie si mor.”

Situația disperată s-a repetat și pentru alți zeci de mii de bolnavi. Deși autoritățile promiteau atunci că situația se va rezolva în câteva zile, criza de imunoglobulină a continuat.

O pacientă a stat la coadă la imunoglobulină până a murit. S-a întâmplat pe 2 decembrie 2017 la spitalul de urgență din Alba Iulia. Maria fusese transferată din Sibiu, fiindcă medicamentul ei nu se găsea nici acolo. Unifarm, distribuitorul de stat responsabil, nu-l mai livrase de mult. Și a urmat o criză de luni bune, timp în care bolnavii au dus lupte contra-cronometru.

Alecsandra Filip, pacientă: „Fără medicamentul acesta, toți cei care sunt în situația mea mor. Imunoglobulina pentru mine a însemnat viață.”

Reporter: „Cum este să trăiești cu această boală și cu teama că s-ar putea să nu ai imunoglobulină luna viitoare?”

Alecsandra Filip, pacientă: „Frica e teribilă! Efectiv, stai cu sabia deasupra capului!”

Imunoglobulina este o proteină obținută din plasma sanguină umană prelucrată de la donatori și conține anticorpi care protejează pacienții cu imunodeficiențe, boli autoimune sau degenerative, pe cei care nu pot lupta singuri împotriva unor afecțiuni cronice. Fiecare depinde de fiola lui, altfel moare. Când e penurie în piață, începe cursa supraviețuirii. O cursă pe care bolnavii au fost nevoiți să o parcurgă din cauza măsurilor luate de-a lungul anilor de autorități.

În martie 2018, ministrul anunță că spitalele nu dispun nici măcar de o doză, deși cantitatea anuală necesară ar fi de 950 kg. Aflați în fața unui eșec în reglemetarea domeniului, autoritățile au cerut ajutor NATO și au declanșat mecanismul european de protecție civilă. Premierul de la acea vreme, Viorica Dăncilă, a scos aproape zece milioane de euro din fondul de rezervă al Guvernului și a suplimentat bugetul Unifarm pentru achiziția de imunoglobulină.

S-a ajuns la această situație pentru că România nu produce deloc imunoglobulină, ajungând să depindă de o companie germană, Biotest Pharma – unicul furnizor.

Singura excepție, australienii de la Behring, au livrat ceva similar până în aprilie 2017, când s-au retras, după ce ministrul de atunci Florian Bodog a anulat ordinul dat de predecesorul său, Vlad Voiculescu. Cel din urmă majorase prețurile pe motiv că anumite medicamente se vând necompetitiv în România, sub standard european.

Același medicament, Intratect, de la Biotest Pharma costa în România 39 de euro, față de 70 de euro în Germania sau 100 de dolari în Statele Unite. Afectați de aceste prețuri mici, toți ceilalți producători s-au retras din țara noastră, iar Biotest a rămas în monopol, fiind singura la acel moment care putea să alimenteze stocurile naționale cu imunoglobulină. Numai că Biotest n-a furnizat cantitățile necesare.

Politicile populiste au generat această criză, susțin în bloc specialiștii, adică reducerea artificială a prețurilor la medicamente și suprataxarea producătorilor. Astfel că furnizorii externi n-au mai asigurat stocurile de bază în România, reclamând venituri la jumătate față de media europeană, se arată într-o anchetă Rise Project.

Criza se adâncește. În august 2018, autoritățile au suspendat taxa claw-back, plătită de producători pentru medicamentele decontate de stat. Dar fără prea mare efect.

Apoi, Unifarm obține o autorizație de 69 de milioane de euro pentru nevoi speciale. Pentru că, în ultima jumătate de an, Biotest a livrat Intratect în cantități mici. Unifarm a găsit de data asta o altă imunoglobulină, care se numește Pentaglobin, de la același producător. Însă, potrivit jurnaliștilor de la Rise, cantitatea anuală de Pentaglobin trebuia să fie de vreo 11.000 de flacoane, dar Unifarm a fost autorizată să cumpere de douăzeci de ori mai mult – 213.000 de flacoane – în condiții dezavantajoase, pe motiv de criză.

Însă problemele nu s-au încheiat. Din contră. Au urmat primele cazuri în care noul medicament a fost administrat greșit bolnavilor cu imunodeficiențe primare. Pacienții au observat că s-au simțit și mai rău după administrare. După trei luni de Pentaglobin, un copil cu imunodeficiență primară din Târgu Mureș a intrat în șoc anafilactic. Urma să aflăm că de fapt noua achiziție trata doar o parte dintre bolnavii care au nevoie de imunoglobulină, mai exact pe cei cu septicemii grave, aflați la terapie intensivă. Pentru asta e și recomandat de producătorul german. Autoritățile române l-au promovat însă drept înlocuitorul perfect pentru toți pacienții.

În scandalul imunoglobulinei a intrat și Consiliul Concurenței, care a acuzat în 2018 că firmele de pe piață și-au făcut cartel. Astfel că cei de la Consiliul Concurenței au anchetat o posibilă înţelegere între unele companii producătoare şi deţinătoare ale autorizaţiilor de punere pe piaţă a imunoglobulinei. Inspectorii agenției au avut sub lupă zece companii producătoare de imunoglobulină, care s-ar fi înțeles pentru a obţine un cadru fiscal mai favorabil. Inspecțiile s-au desfășurat simultan în România, Belgia și Italia.

Pentru că astfel de probleme să fie evitate, în 2019, Guvernul anunța că a adoptat, în cadrul unei şedinţei de guvern, studiul de fundamentare pentru construirea, în parteneriat public-privat, a primei bănci de sânge, plasmă umană şi celule stem din România, valoarea totală a investiţiei fiind de 854 milioane lei, fără TVA.

România este singura țară din Uniunea Europeană care nu colectează plasmă pentru a face medicamente derivate din sânge. În cazul unei crize majore, bolnavii noștri vor fi primii care vor rămâne fără tratamentul care le-ar putea salva viața. În România sunt înregistrați 6.000 de oameni cu boli autoimune, însă medicii spun că numărul acestora ar fi mai mare, de aproximativ 25.000.

Sursa: realitatea.net

Facebook Comments

Eveniment

PODCASTURILE REALITATEA ”CEVA-N PLUS”: DE CE ȘI PSIHOLOGII AU NEVOIE DE TERAPIE

Constanta MEA

Publicat

pe

Într-un nou episod al podcastului „Ceva-n PLUS”, difuzat în premieră la Realitatea PLUS, psihoterapeutul Alexandru Bușilă vorbește deschis despre importanța terapiei chiar și pentru specialiștii din domeniu.

„Eu aș da o lege; dacă ești psihoterapeut, psiholog clinician, profesor, n-ai cum să nu te duci la psihoterapie. Nu există! Pentru că, la un moment dat, tu vei claca!”, afirmă Bușilă, subliniind necesitatea echilibrului emoțional pentru cei care lucrează cu oameni.

Episodul integral al podcastului poate fi urmărit pe realitatea.net.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

PARTIDUL LUI PIEDONE CERE GARANTAREA DREPTURILOR ROMÂNILOR DIN REGIUNILE ISTORICE ALE UCRAINEI. SCRISOARE DE PROTEST TRANSMISĂ ȚĂRII VECINE

Constanta MEA

Publicat

pe

Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR) a transmis o scrisoare de protest către autoritățile ucrainene și române, reacționând la acțiunile care ar afecta drepturile fundamentale ale minorității române din Ucraina. 

Formațiunea acuză faptul că etnicii români din regiunile în care trăiesc de secole sunt supuși presiunilor și provocărilor tot mai frecvente, iar instituțiile de la Kiev nu asigură protecția necesară comunităților istorice.

Apel către Kiev și București pentru protejarea minorității române

Protestul PNRR a fost adresat oficial Ambasadei Ucrainei în România, Guvernului și Președinției Ucrainei, dar și Ministerului Afacerilor Externe al României, Guvernului și Președinției României. În document, partidul solicită adoptarea de urgență a măsurilor diplomatice bilaterale care să garanteze și să asigure respectarea drepturilor minorității române din Ucraina.

Formațiunea amintește că România, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, oferă minorității ucrainene și refugiaților ucraineni aflați pe teritoriul său toate drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv accesul la educație în limba maternă și libertatea religioasă. Din acest motiv, PNRR consideră că statul ucrainean ar trebui să aplice un tratament echitabil și simetric față de comunitățile românești de peste graniță.

Contextul politic și principiile invocate

În scrisoarea de protest, partidul subliniază că doctrina sa este una suveranistă moderată, pro-europeană și pro-atlantică, iar poziția exprimată are la bază principiile democratice ale Uniunii Europene. PNRR amintește că respectarea drepturilor minorităților naționale reprezintă o condiție esențială pentru procesul de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO.

Formațiunea reamintește deviza Uniunii Europene – „Unitate în diversitate” – ca simbol al coeziunii dintre identitățile culturale și lingvistice ale Europei. PNRR insistă că diversitatea trebuie privită ca o resursă, nu ca un obstacol, iar Ucraina trebuie să aplice aceste principii în mod concret în relația cu minoritatea română.

Situația numerică a comunităților române și ucrainene.

România oferă în prezent sprijin extins cetățenilor ucraineni refugiați, în număr de aproximativ 200.000, garantându-le protecția și toate drepturile prevăzute de legislația europeană. În același timp, minoritatea ucraineană din România, care numără aproximativ 50.000 de persoane, este reprezentată oficial în Parlamentul României.

Prin comparație, înaintea declanșării invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei, pe teritoriul ucrainean trăiau circa 500.000 de etnici români, dintre care aproape 200.000 locuiesc în regiunea Cernăuți – teritoriu cu semnificație istorică pentru români. PNRR susține că aceste comunități trebuie tratate conform standardelor europene și internaționale, beneficiind de aceleași drepturi de care se bucură minoritățile din alte state.

Punctele critice semnalate de PNRR

Partidul Naționalist Reformarea României se declară profund îngrijorat de o serie de măsuri și acțiuni recente despre care afirmă că afectează identitatea și viața comunităților românești din Ucraina. Printre acestea se numără:
– desființarea sau reorganizarea defavorabilă a școlilor cu predare în limba română;

– restricțiile privind utilizarea limbii materne în educație și administrație;
– limitarea activităților religioase tradiționale;
– presiunile asupra identității culturale și naționale a românilor din regiunile istorice.

Formațiunea solicită încetarea acestor practici și înlocuirea lor cu o politică de respect și protecție a minorităților, în conformitate cu tratatele internaționale, legislația europeană și angajamentele asumate de Ucraina în plan diplomatic

Un apel la dialog și echilibru

În mesajul transmis, partidul își exprimă solidaritatea față de poporul ucrainean, recunoscând situația dificilă în care se află statul vecin din cauza agresiunii militare externe. Totuși, PNRR subliniază că războiul nu poate fi folosit ca justificare pentru restrângerea drepturilor minorităților naționale și nici pentru amânarea aplicării standardelor europene privind protecția acestora.

Formațiunea cere reluarea urgentă a dialogului instituțional dintre București și Kiev, precum și adoptarea de soluții concrete pentru garantarea identității și demnității etnicilor români din Ucraina. PNRR susține că doar prin cooperare și prin respect reciproc pot fi consolidate relațiile bilaterale dintre cele două state, într-un cadru stabil și echilibrat al valorilor europene

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

DOI TURIȘTI AU MURIT ÎN MUNȚII FĂGĂRAȘ

Constanta MEA

Publicat

pe

Doi turiști au murit după ce au căzut sute de metri pe o pantă în Munții Făgăraș. Un al treilea a reușit să se oprească din alunecare și a fost recuperat cu un elicopter SMURD.

Operațiunea de recuperare a celor doi turiști morți a fost amânată sâmbătă, din cauza condițiilor meteo.

Potrivit Salvamont Sibiu, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă și au suferit leziuni incompatibile cu viața.

Persoana în viață a fost recuperată de elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac.

La locul accidentului a coborât un salvator montan, care a constatat decesul celorlalte două persoane.

„Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru cât și aerian, în funcție de evoluția vremii”, transmite Salvamont.

Din primele informații ale salvatorilor montani, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Ce-face-in-constanta-cand-e-frig Ce-face-in-constanta-cand-e-frig
Cultură6 zile ago

Ce facem in Constanta cand e frig?

Cand bate vantul taios de la mare, Constanta nu se inchide in casa. Se reinventeaza. Orasul are suficienta istorie, cultura...

Socialo lună ago

Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie? Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?
Social4 luni ago

Ce tipuri de cancer mamar poate detecta o mamografie?

Mamografia reprezintă una dintre cele mai esențiale metode de diagnostic în detecția precoce a cancerului mamar, o boală care rămâne...

Eveniment7 luni ago

Jucăriile care vorbesc – povești, cântece și iubire în glas de copil/ursuletultau.ro

Dragă cititorule, ia loc oleacă, că ți-oi spune o poveste cum alta nu-i, despre niște jucării ce nu doar că-ți...

Afaceri7 luni ago

SEO în 2025: De ce majoritatea site-urilor din România pierd trafic și cum să eviți capcana

Ești pregătit pentru valul de schimbări pe care 2025 îl aduce în SEO? Dacă nu, e posibil ca site-ul tău...

Social7 luni ago

Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?

Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC....

Social7 luni ago

Acneea la adulți: De ce continuă să apară și cum poți scăpa de ea?

Acneea nu mai este doar o problemă a adolescenței, ci afectează tot mai multe femei trecute de 22 de ani,...

Administrație locală8 luni ago

Servicii Complete de Creare Site Web All-Inclusive pentru Afacerea Ta

În era digitală actuală, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. Cu toate acestea, mulți antreprenori se confruntă...

Social8 luni ago

Mezoterapia scalpului – Tratamentul cu rezultate garantate pentru reducerea căderii părului

Te-ai întrebat vreodată de ce părul tău nu mai are aceeași densitate ca înainte? De ce găsești din ce în...

Administrație locală9 luni ago

SEO în 2025: Strategii și Tendințe Esențiale pentru a Domina Piața Online din România

Dacă ai un site web sau un magazin online, știi deja că SEO este cheia succesului tău digital. Însă algoritmii...