O pacientă coronavirus a murit la Spitalul Victor Babeș după ce ar fi fost deconectată de la aparate din greșeală

Constanta MEAEveniment5 years ago2 Views

O femei de 65 de ani ar fi fost deconectată de la aparate dintr-o eroare. Femeia a murit la scurt timp.

Potrivit realitatea.net o femeie a murit la Spitalul Victor Babeș după ce un brancardier ar fi scos tuburile cu care fusese intubată, din greșeală. Brancardierul ar fi trebuit să facă această procedură la o altă persoană care era decedată deja, însă el nu s-ar fi uitat pe monitorul care indica semnele vitale.

„În seara zilei de 10 decembrie, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din Sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanșat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se efectuează activități investigative și de cercetare penală,  în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă și necropsia”, se precizează în comunicatul transmis de Poliție.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Leave a reply

Parteneri

Loading Next Post...
Sign In/Sign Up Sidebar Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...