
În acest sens, Garda de Coastă continuă să aplice măsurile aflate în competența instituției, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ, astfel:
S-a suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configurației acestora și, în funcție de valorile de trafic, se creează fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
Cooperarea continuă cu autoritățile de frontieră din Bulgaria pentru gestionarea, în comun, a problemelor participanților la traficul transfrontalier.
În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.
De asemenea, reamintim că autoritățile bulgare interzic importurile de materii prime și/ sau produse alimentare de origine animală care conțin carne de porc sau diferite alte produse din porc, cu excepția cazului în care acestea sunt însoțite de o documentație veterinară corespunzătoare.
Astfel, informăm cetățenii români care se prezintă la punctele de trecere a frontierei româno-bulgare pentru a intra în Republica Bulgară, că pot fi supuși controlului fizic al mijlocului de transport, urmărindu-se identificarea materiilor prime și a produselor de origine animală, în vederea confiscării acestora.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pe raza județului Constanța, la granița cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieșire, astfel:
– P.T.F. Vama Veche – Durankulak;
– P.T.F. Ostrov – Silistra;
– P.T.F. Negru Vodă – Kardam;
– P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.