Connect with us

Uncategorized

Kaufland primește titlul de Cea mai sustenabilă companie din România pentru al doilea an la rând

Publicat

pe

București, 24 iulie 2019 – Astăzi, Kaufland România a fost desemnată Cea mai sustenabilă companie din România, în urma publicării rezultatelor singurului și celui mai complex studiu care analizează nivelul de implicare a companiilor în sustenabilitate și din punct de vedere economic, de mediu și social.

Organizat anual, studiul Romania CSR Index reprezintă o analiză independentă complexă cu 10 categorii și care evaluează conform unor parametri internaționali companiile din România, după implicarea acestora în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale.

Astfel, pentru al doilea an la rând, Kaufland România a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 98 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul celei de-a patra ediții Romania CSR Index 2019, ce a inclus peste 700 de companii. Kaufland România a fost recompensată cu distincția Gold Level, în cadrul conferinței ,,Best Practices in Romanian CSR”, care a avut loc miercuri, 24 iulie 2019.

Categoriile care stau la baza distincției sunt: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

Premiul Gold Level reprezintă o recunoaștere a eforturilor Kaufland România de a reuni, într-un raport de sustenabilitate aliniat standardelor internaționale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) – toate informațiile non-financiare relevante, într-un exercițiu deplin de transparență, cooperare și asumare a unor obiective de investiții și performanță.

Suplimentar, raportul are Indexul de Conținut validat GRI, iar acuratețea informațiilor a fost auditată conform standardului internațional AA1000AS, din dorința de a oferi partenerilor încredere că datele prezentate sunt exacte.

,,Cu această ocazie, lansez o invitație deschisă întregului mediu de afaceri de a se alătura acestui efort al raportării de sustenabilitate conform standardelor internaționale. Este nevoie de implicarea tuturor companiilor pentru a putea face diferența: problemele și obiectivele de mediu, de dezvoltare socială și economică ne privesc pe toți. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. Companiile au un rol esențial în generarea schimbării”, declară Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

 

Raportul de sustenabilitate Kaufland România, publicat anual, analizează activitatea companiei în ceea ce privește dezvoltarea angajaților, a unui mediu de lucru corect, strategia de sustenabilitate, contribuția în cadrul comunităților, investițiile în lanțul de aprovizionare, etică sau protecția mediului – și oferă informații privind performanța companiei din perspectiva dezvoltării sustenabile, alături de obiectivele asumate pentru următorul an financiar.

În realizarea raportului, compania derulează o cercetare de piață în care implică toți partenerii săi: angajați, furnizori, clienți, parteneri de afaceri, autorități, media și ONG-uri, cu scopul de a determina temele care influențează relația acestora cu Kaufland România.

Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Kaufland România este o organizație deschisă, al cărei obiectiv este să depășească cerințele legislative minime obligatorii și să atingă sau să depășească bunele practici existente în prezent la nivel internațional.

Kaufland își asumă misiunea de a fi partener implicat și susținător activ al comunității și al economiei locale, prin încurajarea achizițiilor de la producători români, prin promovarea de practici transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, dar și prin contribuția pe care o aduce la creșterea gradului de conștientizare a temelor precum consumul responsabil, grija față de mediu și susținerea comunităților locale.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Barbatii prefera femeile care fac videochat! Iata motivele pentru care ar trebui sa devii model online

Publicat

pe

In cazul in care te gandeai ca doar barbatii pot castiga mii de dolari lunar, te-ai inselat! In prezent, femeile care fac videochat se bucura de sume colosale de bani si isi pot permite orice moft. Tinerele ambitioase care aleg sa lucreze pentru un studio devin independente financiar si au o cariera de succes in acest domeniu. Studiourile cu renume apreciaza munca pe care o depun femeile si le recompenseaza cu avantaje unice pe care nu le-ar avea la un alt loc de munca!

Te-ai saturat sa depinzi de alte persoane? Vino la Studio-20.ro, cel mai bun studio de videochat, si vei avea sansa sa castigi mai multi bani decat ti-ai imaginat vreodata! In plus, barbatii sunt innebuniti dupa femeile puternice, care au obtinut independenta financiara.

Astfel, daca vei deveni model online, vei putea detine in sfarsit controlul asupra vietii tale, dar si asupra oricarei relatii pe care o vei avea. Iata de ce avantaje te vei bucura la un studio de videochat:

1. Incasari care pot ajunge pana la 10.000 de dolari pe luna

Un studio cu prestigiu iti poate oferi o viata de printesa! In primele 3 luni de activitate, vei castiga garantat 1000 de dolari pe luna, iar apoi, odata ce vei invata anumite tehnici de seductie, vei avea posibilitatea sa castigi pana la 10.000 de dolari pe luna.

De sumele acestea de bani se bucura modelele online de top care au demonstrat ca nimic nu le sta in cale atunci cand isi propun ceva. Tine cont de sfaturile trainerilor si da-ti silinta atunci cand te afli in fata camerei web si vei vedea cum viata ta se va schimba la 180 de grade!

2. Vei deveni cunoscuta la nivel international

Daca ai visat mereu sa ai mii de fani pe care sa-i inspiri si care sa te urmareasca cu drag, vino la un studio de videochat! Acest domeniu te poate transforma intr-un adevarat influencer cunoscut la nivel international.

Ai sansa sa devii o vedeta in mediul online si sa-i influentezi pe altii cu stilul tau de viata. Studioul se va asigura ca ai mereu o imagine impecabila si ca te vei bucura de aprecierea fanilor din toate colturile lumii.

3. Vei beneficia de credite fara dobanda

Acesta este un alt mare avantaj pe care il ofera un studio. Dupa 6 luni de activitate, vei putea opta pentru un imprumut fara dobanda direct de la companie, Astfel, iti vei putea achizitiona casa mult visata sau orice altceva iti doresti mai repede decat te asteptai.

In plus, un studio de top iti pune la dispozitie o limuzina si iti ofera asigurare medicala si stomatologica privata. Atunci cand faci videochat, te bucuri de cele mai bune conditii si de o multime de beneficii uimitoare.

Alege Studio-20.ro, cel mai mare studio de videochat din Romania, iar viata ta se va schimba complet! Vei lucra intr-un mediu placut, vei avea o activitate relaxanta si vei incasa mii de dolari pe luna! A venit timpul sa iti castigi independenta financiara si sa-i uimesti pe barbatii care te vor invita la o intalnire!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Cum te poate ajuta in viata faptul ca faci videochat legal?

Publicat

pe

Cateodata, e bine sa iti iei viata in propriile maini si sa muncesti suficient de mult pentru a deveni cineva. Daca vrei sa fii independenta si sa te bucuri de un viitor stralucit, ai putea lua in considerare ideea de a face videochat legal la Studio20.

Aceasta meserie iti va garanta independenta financiara si te va ajuta sa iti indeplinesti toate obiectivele. Banii pe care ii vei castiga din activitatea de model iti vor permite sa faci tot ceea ce iti doresti. Gandeste-te ca in doar cateva luni poti avea masina mult dorita sau poti fi cu un pas mai aproape de un apartament luxos. Mai mult, hainele si produsele de make-up nu vor mai fi o problema pentru tine, intrucat din videochat legal se castiga atat de bine, incat nu iti poti refuza nimic.

Cum te va ajuta aceasta experienta?
Poate te intrebi cu ce vei iesi castigata pe plan personal din videochat legal. Spre exemplu, modelele Studio20 recunosc ca au devenit femei mai puternice, stiu sa intretina o conversatie si au scapat de emotii in fata camerei de filmat. Totodata, meseria de influencer online iti va deschide noi orizonturi si te va ajuta sa cunosti o multime de lucruri noi.

Sa faci videochat legal poate parea o provocare la inceput, insa cu timpul iti vei da seama de nenumaratele avantaje. Vei intalni oameni influenti din industrie, vei lega prietenii cu modelele alaturi de care lucrezi, vei putea avansa in cariera pana la gradul de manager al studioului si vei fi premiata cu numeroase distinctii pentru munca prestata.

Femeile independente fac videochat legal
Astazi, e bine sa fii independenta din toate punctele de vedere, intrucat nimeni nu iti poate garanta un viitor mai bun in afara de tine. Totodata, e foarte important sa fii pe cont propriu si sa nu te atasezi de niciun barbat. Nu trebuie sa depinzi de iubit, partener, familie sau alte persoane din viata ta, ci trebuie sa le demonstrezi tuturor ca vei reusi chiar si fara ajutorul lor.

Increderea de sine va deveni aliatul tau in aceasta meserie, cu atat mai mult cu cat ai nevoie de confirmarea faptului ca esti o femeie puternica. Viata ta se va schimba radical daca vei alege sa faci videochat legal, intrucat vei putea sa faci tot ce iti doresti, fara constrangeri.

Intr-un studio profesionist ca Studio20 vei putea sa iti indeplinesti toate visurile, fara restrictii. Tu vei decide in ce camera iti desfasori activitatea, cand e momentul sa faci pauze, cand trebuie sa te relaxezi si ce strategie sa abordezi cu admiratorii. Tu ii vei seduce si vei avea control asupra lor, astfel incat castigurile tale sa fie cu adevarat profitabile.

Cu alte cuvinte, intr-un studio de videochat tu esti propria ta sefa. Trainerii nu vor face decat sa iti ghideze drumul spre succes, insa reusita depinde doar de tine. Fii increzatoare ca poti si cu siguranta banii vor veni mai repede decat te astepti. Nu uita sa fii flexibila si sa te obisnuiesti sa anticipezi ce fac ceilalti, astfel incat sa nu fii niciodata dezamagita.

Studio20 e alaturi de tine!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Millstone Developments alege centrul Bucureștiului pentru 3 noi proiecte rezidențiale, cu o valoare de piață de peste 25 mil. €

Publicat

pe

 Randare Millstone2

 Millstone Developments anunță că plănuiește să dezvolte trei proiecte rezidențiale, în zona centrală a Bucureștiului. Valoarea de piață totală a acestora va depăși 25 de milioane de euro, iar lucrările vor începe în primăvara lui 2020. Fiecare proiect va avea între 20 și 40 de apartamente, cu prețuri de pornire de la 210.000 euro. 

“Ne continuăm evoluția pe piața locală cu aceleași valori: construcția de case cu stil atemporal, de calitate, cu un confort ridicat, în clădiri sustenabile. Sentimentul de comunitate este în centrul tuturor proiectelor noastre și credem că va fi un avantaj competitiv major. După un exit de succes din Flanders Residences, ne axăm pe zona centrală a Capitalei și suntem convinși că aceste trei noi proiecte vor fi un adevărat patrimoniu pentru Millstone Developments. Construim apartamente contemporane, care trec testul timpului prin stilul arhitectural.”, spune Horia Chioseaua, Founding Partner și Managing Director Millstone Developments.

Cele trei proiecte vor purta numele ariei în care se găsesc: Virgiliu 21-23, foarte aproape de Parcul Operei și zona Eroilor, Voievozi 63, în zona Calea Victoriei – Parcul Nicolae Iorga. Numele celui de-al treilea proiect va fi dezvăluit curând, fiind localizat în perimetrul Piața Universității – Biserica Armenească. Toate proiectele se găsesc în diferite faze ale autorizației de construire. Lucrările vor începe în primăvara anului 2020 pentru Virgiliu 21-23, iar startul celui de-al treilea proiect este planificat pentru începutul lui 2021.

Virgiliu 21-23 are 30 de apartamente (2, 3 și 4 camere), precum și 30 de locuri de parcare. Fiecare unitate va avea o logie sau o terasă, iar, la ultimul etaj, o terasă generoasă va înconjura apartamentele situate la acest nivel. Conceptul de boutique rezidențial este creat pentru familii care vor să investească într-o proprietate ce le va îmbunătăți simțitor viața urbană.

Voievozi 63 are 24 de apartamente (2, 3 și 4 camere, precum și duplexuri de 3 și 4 camere) și 38 de locuri de parcare. Este un proiect rezidențial exclusivist, datorită locației, arhitecturii și construcției, gândit pentru clienți pretențioși, cu venituri ridicate. Fiecare unitate va avea o terasă sau o logie, etajul superior va beneficia de o terasă ce-l va înconjura complet, iar apartamentele de la parter vor avea acces la o grădină privată. La parter vor exista, de asemenea, o cafenea și un spațiu de retail.

Al treilea proiect este și cel mai mare dintre cele 3, având 40 de apartamente și 48 de locuri de parcare. Unitățile de 2, 3 și 4 camere vor oferi sentimentul de comunitate restrânsă, datorită grădinilor private și spațiilor de joacă pentru copii. Proiectul va fi creat pentru cumpărătorul experimentat, care apreciază elementele de design și care își dorește să integreze modernul în stilul său de viață cotidian. Spații pentru retail și servicii publice se vor găsi la parterul clădirii. 

Pentru primele două clădiri, Millstone Developments a ales să lucreze cu AND Architects, cunoscutul birou de arhitectură din București, în timp ce al treilea proiect va fi creat de către KXL Architectural Bureau. 

Compania Millstone Developments a fost fondată în 2016 de către doi profesioniști de top din România – Johan Rogiers și Horia Chioseaua. Misiunea lor este de a realiza proiecte rezidențiale și de office, cu ambiția de a transforma compania într-un lider în zona dezvoltării de proiecte rezidențiale boutique durabile, ce îmbină stilul contemporan, confortul și calitatea. Mai multe informații despre companie și proiectele sale vor fi, în curând, disponibile pe www.millstone.com.ro.

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Sănătate4 zile ago

Clinica Dr. Georgescu Pitești – Specialiști în colonoscopie

Colonul este ultima porțiune a tractului digestiv. Acesta reprezintă un tub gol, de aproximativ 1,5 metri și se termină la...

Informații utile5 zile ago

Translar – Campionii şcolilor de şoferi din Horezu, Râmnicu Vâlcea

Şcoala de şoferi Translar şi-a început activitatea acum aproape 30 de ani şi, prin multă muncă, perseverenţă şi seriozitate, a...

Informații utile5 zile ago

Cătălin Gherzan pune educaţia pe primul loc şi formează generaţii la şcoala sa privată din Piteşti

Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Lexford Castel” este locul cel mai potrivit pentru educația preșcolarilor din județul Argeș și, este...

Eveniment2 săptămâni ago

Au fost reluate căutările pe Brațul Borcea al Dunării pentru cele două persoane dispărute.

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, azi, 12 februarie 2020, în jurul orei 10.00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al...

Eveniment2 săptămâni ago

FOTO VIDEO| ALERTĂ la Ovidiu. Incendiu la fabrica de mobilă

Autoritățile au intrat în alertă după izbucnirea unui incendiu la anexa fabricii de mobilă aflată la ieșirea din Ovidiu. Potrivit...

Comunicate de Presă3 săptămâni ago

Haine pentru nou nascuti esentiale in primele 3 luni de viata

Venirea unui copilas pe lume este un moment special, emotionant pentru oricine. Chiar inainte de momentul nasterii, trebuie sa fii...

Eveniment3 săptămâni ago

Anchetă la Spitalul de Urgență din Constanța după ce o pacientă a murit

Sunt acuzatii grave la adresa cadrelor medicale din Spitalul Judetean Constanta. O femeie de 70 de ania murit la Urgență...

advertoriale SEO advertoriale SEO
Social3 luni ago

Advertoriale SEO pentru o afacere stabila

Atunci cand vrei sa ai parte de cele mai bune rezultate pe motoarele de cautare trebuie sa gasesti o modalitate...

Eveniment4 luni ago

Un bărbat a murit după ce un incendiu i-a cuprins locuința din Horia

Un bărbat de 65 de ani, din comuna tulceană Horia, a murit, marți seară, după ce locuința i-a fost cuprinsă...

Eveniment4 luni ago

O viață de poveste! Constănțeancă de 95 de ani, văduvă de război

Maria Moroeanu, o constănțeancă în vârstă de 95 de ani, văduvă de război, a fost vizitată zilele de trecute de...