Asigurarea ordinii publice la manifestările cultural-sportive de la sfârșitul săptămânii

Constanta MEAEveniment7 years ago7 Views

Peste 300 de jandarmi vor asigura ordinea publică și siguranța persoanelor care vor participa la evenimentele organizate în acest week-end în Constanța.

Astfel, militarii constănțeni se vor afla la Festivalul “ONE”, în Piața Ovidiu, unde sunt așteptați peste 5000 turiști/zilnic, dar și în stațiunea Mamaia la manifestările culturale și sportive “The Colour Run”- 27 iulie, între 17.00 și 23.00, (peste 3000 de persoane), la meciul de fotbal dintre echipele Viitorul și Hermannstadt – 28 iulie, orele 21.00 – 23.00 și la Competiția 4V Rally Raid – Etapă din campionatului național de profil, dar și din Campionatul East European Tout Terrain Series (25 – 28 iulie).

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, jandarmii constănțeni vor acționa în principal, pentru:

–           protecția participanților;

–           prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

 

Participanților li se recomandă:

– să acorde o atenție deosebită copiilor, care se pot rătăci cu ușurință în locurile aglomerate;

– să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, etc)

– să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de conviețuire socială.

Leave a reply

Parteneri

Loading Next Post...
Sign In/Sign Up Sidebar Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...