
Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.
Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt următoarele: Zilele orașului Năvodari, în perioada 26-28 iulie; procesiunea religioasă cu Moaștele Sfinților Pantelimon, Astion și Epictet și festivalul de film Warm Up Cinemascop – vineri, 26 iulie; Ziua comunei Pantelimon și evenimentul sportiv Aqua Challenge – sâmbătă 27 iulie; sărbătoarea câmpenească Tepreș la Murfatlar – duminică, 28 iulie.
În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, participanților li se recomandă să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu ușurință în zonele aglomerate și să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.