Europa League: FC Viitorul ar putea întâlni AEK Larnaca sau Levski Sofia în turul 3

Constanta MEAEveniment7 years ago8 Views

FC Viitorul, reprezentată de directorul sportiv Zoltan Iasko, a participat astăzi, la Nyon la tragerea la sorți a partidelor din turul 3 preliminar al Europa League

În cazul în care Viitorul va reuși să elimine formația belgiană KAA Gent, în turul doi al competiției, FC Viitorul Constanța ar urma să întâlnească, în turul trei, învingătoarea  dintre AEK Larnaca (Cipru) și Levski Sofia (Bulgaria).

Partidele din turul 3 al Europa League sunt programate la 8 august – turul, când FC Viitorul ar urma să evolueze în deplasare, respectiv 15 august – returul, pe teren propriu.

Pentru spectatorii români interesați să participe în nume propriu la meciul tur dintre KAA Gent și FC Viitorul Constanța, din turul doi al Europa League, clubul belgian va pune la dispoziția acestora un număr de 983 de bilete, reprezentând 5% din capacitatea stadionului, precum și 10 bilete pentru persoanele cu dizabilități și 14  pentru însoțitorii acestora, anunță reprezentanții FC Viitorul. Biletele vor putea fi comercializate începând de luni, 22 iulie, de la ora 19.00, de la stadionul echipei KAA Gent, iar costul unui tichet este de 15 euro.

Leave a reply

Parteneri

Loading Next Post...
Sign In/Sign Up Sidebar Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...