Connect with us

Eveniment

Obiectivul strategic al Rusiei este dominația asupra regiunii Mării Negre

Constanta MEA

Publicat

pe

Prezent, vineri, la conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum 2019”, de la Constanța, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a precizat că evoluția securității în regiunea Mării Neagră presupune „îngrijorări serioase”, cea mai mare venind din partea Rusiei.

„Cea mai mare îngrijorare este Rusia. (…)Spre deosebire de regiunea Mării Baltice, în Marea Neagră, Rusia are o atitudine agresivă, constantă. (…) De la anexarea ilegală și ilegitima a Crimei, Rusia și-a intensificat acțiunile agresive în regiunea Mării Negre, în special împotriva Ucrainei, dar și împotriva prezenței aliate în zonă. Și-a sporit prezența în zona Mării Negre, ca parte a unei strategii coerente, echilibrul militar a fost schimbat în mod fundamental în favoarea sa, iar Rusia este deja capabilă, dacă e necesar, să împiedice militar accesul extern la Marea Neagră”, a explicat ministrul Apărării.
Potrivit lui Leș, România este inclusă ca țintă potențială pentru capabilitățile de atac ale Rusiei, fiind percepută ca centru de decizie NATO, iar strategia Alianței în regiune ar trebui să fie mai fermă. „Atitudinea pasivă, de disuasiune, nu mai este eficace și ar trebui să folosim o atitudine mai fermă în regiune. Este necesară o strategie aliată pe termen lung pentru a contracara tendințele hegemonice ale Rusiei în regiune și pentru a consolida poziția de apărare a Alianței și a capacității și rezistenței aliaților”.
Gabriel Leş a participat, vineri, la forumul regional de securitate „Black Sea and Balkans Security Forum 2019 de la Constanța. În cadrul forumului, înalți oficiali români și străini, oficiali NATO și UE, reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul relațiilor externe și securității naționale, alături de invitații din zona academică din străinătate, dezbat în sesiuni deschise, dar și în paneluri supuse regulilor Chatham House, temele de interes pentru securitatea României și a zonelor învecinate.

Facebook Comments

Eveniment

Ce grădiniţe vor fi deschise în Constanța, peste vară

Constanta MEA

Publicat

pe

La nivelul județului Constanța 133 de părinți și-au exprimat dorința de a se deschide grădinițele, în perioada iulie-august 2020. Cele mai multe solicitări, 120,  au fost în municipiu.

În acest context, în baza unor proceduri specifice, ISJ Constanța a hotărât deschiderea a 6 grădinițe din sistemul de stat, după cum urmează: Grădinița cu Program Prelungit „Florilor” Cumpăna, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Valul Traian, Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța, Grădinița cu Program Prelungit „Steluțele mării” Constanța, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de turta dulce” Constanța și Grădinița cu Program Prelungit „Lumea copiilor” Constanța. 

Programul este adresat copiilor care au frecventat grădinițe cu orar prelungit în anul școlar 2019-2020. Proiectarea activităților din aceste unități de învățământ este realizată în baza Metodologiei Ministerului Educației și Cercetării, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, nr.2432/DGIP/16.06.2020, a Recomandărilor pentru desfășurarea activităților cu copiii în unitățile de învățământ preșcolar, în perioada vacanței de vară 2020 și a Ordinului comun al ministrului sănătății, ministrului educatiei și cercetării și al ministrului muncii și protecției sociale nr.4518/12.06.2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea imbolnăvirii cu SARS-Co V-2.

120 de cadre didactice, 18 cadre medicale, 120 de îngrijitori, 6 bucătari și 6 administratori s-au mobilizat pentru a asigura preșcolarilor în această perioadă servicii educaționale, precum și asistență medicală și servicii de masă.

S-au luat toate măsurile necesare astfel încât copiii să beneficieze de activități diverse, atractive, derulate în condiții de siguranță. Programul a implicat un număr mare de resurse umane care și-au exprimat disponibilitatea de a participa în mod susținut și de a oferi preșcolarilor și părinților acestora o soluție viabilă pentru petrecerea timpului în această vară  a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Incendiu la o terasă din Mamaia

Constanta MEA

Publicat

pe

Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o terasă din stațiunea Mamaia.

La fața locului intervine o autospecială de stingere din punctul de stingere Pescărie. Nu au fost probleme, au ars o ghenă de gunoi și o masă, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.

Nu au fost victime.

Cauzele izbucnirii incendiului vor fi stabilite de specialistii ISU.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

482 cazuri de coronavirus în județul Constanța. Situația în țară

Constanta MEA

Publicat

pe

Încă cinci constănțeni diagnosticaţi cu Covid-19 în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

  1. Alba 467
  2. Arad 707
  3. Argeș 989
  4. Bacău 671
  5. Bihor 694
  6. Bistrița-Năsăud 573
  7. Botoșani 1.045
  8. Brașov 1.694
  9. Brăila 243
  10. Buzău 635
  11. Caraș-Severin 119
  12. Călărași 181
  13. Cluj 693
  14. Constanța 482

  15. Covasna 299
  16. Dâmbovița 668
  17. Dolj 333
  18. Galați 1.028
  19. Giurgiu 274
  20. Gorj 263
  21. Harghita 341
  22. Hunedoara 664
  23. Ialomița 444
  24. Iași 1.026
  25. Ilfov 791
  26. Maramureș 210
  27. Mehedinți 205
  28. Mureș 762
  29. Neamț 980
  30. Olt 280
  31. Prahova 569
  32. Satu Mare 80
  33. Sălaj 120
  34. Sibiu 673
  35. Suceava 4.087
  36. Teleorman 165
  37. Timiș 534
  38. Tulcea 189
  39. Vaslui 193
  40. Vâlcea 63
  41. Vrancea 1.106
  42. Mun. București 3.396
  43. – 37

                                       TOTAL     28.973

 

Până astăzi, 1.750 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 04.07.2020 (10:00) – 05.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 391 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 215 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 766.868 de teste.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

Social2 săptămâni ago

Asociaţia „Vindecă-ţi Viaţa” vă oferă cursuri de calificare

Terapiile alternative au cunoscut o ascensiune deosebită în ultimii ani şi tot mai mulţi oameni ajung să se trateze de...

Social1 lună ago

Cătălin Gherzan, Președintele Partidului Ecologist Român filiala Piteşti

Așa cum am spus-o şi în intervențiile mele online, decizia Primăriei Piteşti de a include în cadrul Planului Urbanistic General...

Social1 lună ago

Gherzan Cătălin vine cu recomandări pentru a respira un aer mai curat!

Acum ceva timp, un bun prieten de-al meu, ce este şi consilier la Primăria Piteşti, doctorul Edi Morlova, a cerut...

compania-hp compania-hp
Afaceri2 luni ago

HP – Evolutie si Istoria companiei

Infiintarea Companiei Fondata la 1 ianuarie 1939, Hewlett-Packard, cunoscuta in special sub numele de HP avea sa devina una din...

Social2 luni ago

În vremurile acestea grele, oamenii de valoare vin cu soluţii reale

Societatea selectă din Piteşti îşi creşte numărul cu încă un om de valoare în persoana lui Cătălin Gherzan. Acesta este...

Social2 luni ago

Cel mai bun salon de bronzat din Bucureşti în 2020

De obicei, începând cu 1 Mai se dădea startul la bălăceala în mare şi statul la soare pentru bronzare. Din...

Social3 luni ago

Ormus Romania devine Aurul Dacilor

Suntem familiarizati cu aurul ca metal. Acesta a fost prelucrat milenii pentru frumusetea si maleabilitatea sa, fiind folosit pentru bijuterii,...

Social4 luni ago

Împreună pentru o Românie unită: ajutsieu.ro

Din dorinţa de a contribui la ajutorarea semenilor în momentele dificile s-a lansat o platformă online de ajutor şi solidaritate...

Comunicate de Presă4 luni ago

Avocati din Bucuresti specializati in TRAFICUL DE DROGURI

Infracțiunea de trafic de droguri este prevăzută în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de...

Sănătate4 luni ago

Clinica Dr. Georgescu Pitești – Specialiști în colonoscopie

Colonul este ultima porțiune a tractului digestiv. Acesta reprezintă un tub gol, de aproximativ 1,5 metri și se termină la...