Connect with us

Eveniment

Certificarea detașamentului italian, la Mihail Kogălniceanu

Constanta MEA

Publicat

pe

Ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș, a participat marți, 14 mai, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ceremonia de certificare a detașamentului italian în vederea executării serviciului de poliție aeriană întărită.

Detașamentul italian, format din aproximativ 130 de militari – piloți și personal tehnic, cu patru aeronave Eurofighter Typhoon, va executa misiuni de poliție aeriană în următoarele patru luni, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române (cu aeronave MiG-21 LanceR), sub comandă NATO. Aeronavele Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au sosit în România în urmă cu 10 zile.

Forțele Aeriene Italiene (IAF) se află la prima misiune în România și iau parte la aceasta, pe bază rotațională cu alte națiuni aliate, ca parte a operațiunii Reassurance. Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacității de reacție şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității dintre forțele aeriene române și italiene.

Dislocarea avioanelor IAF în România este parte a implementării Planului de acțiune pentru asigurarea capacității operaționale a NATO pe flancul estic al Alianței, atât în zona de nord, cât și în zona de sud, și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Facebook Comments

Eveniment

100% TU DECIZI! Mihai Chirica, primarul pasionat de vile, tranzacții în numele fiului de 11 luni

Constanta MEA

Publicat

pe

Chiar dacă pandemia încă ne dă bătăi de cap, nu trebuie să uităm că este an electoral. Iar Realitatea Plus continuă azi campania 100% Tu Decizi. Vă vom arăta în fiecare zi cine sunt cei care vor să se conecteze la banul public și să ne conducă în următorul mandat, fie că vizează un post de parlamentar, unul de primar sau de consilier local. Iar sâmbătă, de la ora 19 până la ora 21, într-o ediție maraton, trecem în revistă personajele din timpul săptămânii și le oferim dreptul la replică.

Continuăm astăzi în episodul 2 cu edilul Iașiului, Mihai Chirica. 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Întâlnirea Iohannis-liderii PNL s-a încheiat. Surse: locale 27 septembrie, parlamentare 6 decembrie, NU SE FAC REMANIERI

Constanta MEA

Publicat

pe

Întâlnirea dintre Klaus Iohannis cu liderii PNL s-a încheiat în jurul orei 20:15, după mai bine de 3 ore. Potrivit Realitatea Plus, principalul subiect a fost legat de datele alegerilor și s-ar fi stabilit, în principiu, ca alegerile locale să aibă loc pe 27 septembrie, iar cele parlamentare pe 6 decembrie. 

Potrivit acelorași surse, nu s-a discutat nimic despre performanțele minilștrilor sau eventuale remanieri, așa cum circulau informații înainte de întâlnirea de la Vila Lac.

A fost una dintre cele mai lungi întâlniri de acest fel. La discuții au participat, pe lângă premierul Ludovic Orban, miniștrii Finanțelor Publice, Florin Cîțu, și Muncii, Violeta Alexandru, dar și parlamentari precum Rareș Bogdan sau Raluca Turcan.

În total, au fost aproximativ 12-13 lideri PNL de la nivel central si local, precum Emil Boc și Gheorghe Falcă.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

FOTO | Clădirile insalubre din curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, demolate

Constanta MEA

Publicat

pe

Este vorba despre două spații în care au funcționat centrala termică și fostul laborator de anatomie al Facultății de Medicină.

Clădirile erau nefolosite de ani buni iar în urma expertizei tehnice s-a constatat că structura nu permite reabilitarea.

După finalizarea lucrărilor de demolare, terenul va fi igienizat pentru reconfigurarea spațiilor și a circuitelor separate

Imagine

 

Imagine

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Constanța

compania-hp compania-hp
Afaceri2 săptămâni ago

HP – Evolutie si Istoria companiei

Infiintarea Companiei Fondata la 1 ianuarie 1939, Hewlett-Packard, cunoscuta in special sub numele de HP avea sa devina una din...

Social3 săptămâni ago

În vremurile acestea grele, oamenii de valoare vin cu soluţii reale

Societatea selectă din Piteşti îşi creşte numărul cu încă un om de valoare în persoana lui Cătălin Gherzan. Acesta este...

Social3 săptămâni ago

Cel mai bun salon de bronzat din Bucureşti în 2020

De obicei, începând cu 1 Mai se dădea startul la bălăceala în mare şi statul la soare pentru bronzare. Din...

Social2 luni ago

Ormus Romania devine Aurul Dacilor

Suntem familiarizati cu aurul ca metal. Acesta a fost prelucrat milenii pentru frumusetea si maleabilitatea sa, fiind folosit pentru bijuterii,...

Social2 luni ago

Împreună pentru o Românie unită: ajutsieu.ro

Din dorinţa de a contribui la ajutorarea semenilor în momentele dificile s-a lansat o platformă online de ajutor şi solidaritate...

Comunicate de Presă2 luni ago

Avocati din Bucuresti specializati in TRAFICUL DE DROGURI

Infracțiunea de trafic de droguri este prevăzută în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de...

Sănătate3 luni ago

Clinica Dr. Georgescu Pitești – Specialiști în colonoscopie

Colonul este ultima porțiune a tractului digestiv. Acesta reprezintă un tub gol, de aproximativ 1,5 metri și se termină la...

Informații utile3 luni ago

Translar – Campionii şcolilor de şoferi din Horezu, Râmnicu Vâlcea

Şcoala de şoferi Translar şi-a început activitatea acum aproape 30 de ani şi, prin multă muncă, perseverenţă şi seriozitate, a...

Informații utile3 luni ago

Cătălin Gherzan pune educaţia pe primul loc şi formează generaţii la şcoala sa privată din Piteşti

Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Lexford Castel” este locul cel mai potrivit pentru educația preșcolarilor din județul Argeș și, este...

Eveniment3 luni ago

Au fost reluate căutările pe Brațul Borcea al Dunării pentru cele două persoane dispărute.

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, azi, 12 februarie 2020, în jurul orei 10.00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al...