
La acest exercițiu planificat de către Direcția Pază și Protecție Instituțională a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Grupării de Jandarmi Mobile Constanța și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, activitatea fiind organizată în contextul preluării pazei și protecției instituționale a Băncii Naționale a României – sucursala Constanța, de către efectivele de jandarmi.
Astfel de exerciții sunt organizate periodic, se bazează pe unele scenarii adaptate după posibile situații reale, iar o parte din activități se vor desfășura în spațiul public, fără a afecta buna desfășurare activităților instituționale sau cetățenești și fără a impune restricții majore de circulație.
„În situația în care cetățenii din municipiul Constanța se vor afla în zonele desfășurării exercițiilor, le adresăm respectuos rugămintea de a nu intra în panică, de a-și păstra calmul și de a respecta indicațiile forțelor de ordine”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.
Pentru a da un caracter realistic exercițiului de antrenament planificat, se va folosi muniție de exercițiu, aceasta având efect exclusiv acustic.