S-a aflat cea mai mare frică a lui Dragnea! Motiv de ironii pentru opoziție | ConstantaMEA

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că Marian Neacşu nu a fost implicat în demersul opoziţiei de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi că liderul PSD vede „asasinii de la Athénée Palace” în orice acţiune a partidelor din opoziţie împotriva lui, scrie Mediafax.

„Nu este adevărat. Domnul Liviu Dragnea continuă să vadă asasinii de la Athenee Palace în orice acţiune împotriva domniei sale. Această acţiune a opoziţiei a fost iniţiată de grupul parlamentar al PNL. A fost coordonată în mod direct de preşedintele partidului, Ludovic Orban, împreună cu liderul grupului parlamentar al PNL, Raluca Turcan şi cu ceilalţi membrii ai grupurilor parlamentare din opoziţie”, a afirmat Ionel Dancă, joi la Parlament.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea declarase în luna august că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru în lume.

”Astăzi (miercuri – n.r.) vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen două solicitări de revocare a dlui. vicepreşedinte Florin Iordache şi a dlui. preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. De asemenea, prima solicitare pe care v-o fac şi vă rog să ţineţi cont de succesiunea solicitărilor de procedură şi în felul acesta să le supuneţi votului”, a cerut Raluca Turcan.

Ea a mai solicitat ca şedinţa de plen să fie condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marilen – Gabriel Pirtea (PNL), nu de Florin Iordache.

Ședinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că planul de revocare a sa este unul pus la punct de Marian Neacşu, exclus din PSD şi Raluca Turcan, deputat PNL, care se laudă de câteva zile că au un plan “de Oscar”.

“De la fiecare început de săptămână se stabileşte care sunt vicepreşedinţii care conduc şedinţele de plen. Nu am fost în sală pentru că i-am lăsat să se desfăşoare. E un plan făcut de dl Marian Neacşu cu doamna Raluca Turcan, se şi laudă că asta, spuneau că este un plan de Oscar, bineînţeles un plan care nu are nicio legătură cu legea, pentru că e făcută de regulamentul Camerei Deputaţilor şi legea trebuie respectată”, a declarat Liviu Dragnea.

Marian Neacşu a fost exclus recent din PSD.

Leave a reply

Parteneri

Loading Next Post...
Sign In/Sign Up Sidebar Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...