Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, se declară optimist cu privire la evoluţia economiei României, declarând că aceasta creşte chiar dacă, atunci când te uiţi la televizor, ai impresia că totul se prăbuşeşte.
„Economia creştere. Dacă te-ai lua după televizoare, totul ar trebui să se prăbuşească în ţara aceasta. Nu vrea. Nu vrea deloc să se prăbuşească. Merge înainte!” a declarat guvernatorul BNR în cadrul conferinţei „Inflaţia în ultimii 10 ani”.
Totuşi, acesta susţine că ţara noastră are probleme de competitivitate în faţa Cehiei, Poloniei şi Ungariei, în aria în care ne-am aştepta cel mai puţin şi anume la produsele agricole.
„În primul rând, aceste ţări au stimulat mai puţin cererea agregată. Acest lucru s-a văzut la deficitul de cont curent. Noi suntem deficitul de cont curent la 3-4%, aproape de limită. (…) Nu mai putem să neglijăm. Economia este ciclică şi ar fi foarte rău ca faza descendentă a ciclului să ne prindă cu un deficit extern mare. Marja noastră de manevră ar fi mult mai mică, şi cu deficit bugetar,” a completat Mugur Isărescu.
În cea mai recentă prognoză, publicată la începutul lunii noiembrie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează că economia României va creşte în acest an cu 4,5%, o scădere cu 1 punct procentual faţă de nivelul de 5,5% estimat în iulie, până la 949,6 miliarde de lei.