Cutremur în Europa! Merkel se retrage! Cine are cele mai mari șanse să devină cancelar în locul său | ConstantaMEA

Conform sondajelor, Friedrich Merz este favorit să devină lider al CDU. Contracandidaţi vor fi Annegret Kramp-Karrenbauer, secretar general al CDU, şi Jens Spahn, ministrul german al Sănătăţii. Friedrich Merz este favorit să devină lider al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), dar vrea şi postul de cancelar al Germaniei, afirmă Sigmar Gabriel, fost vicecancelar şi fost lider al Partidului Social-Democrat (centru-stânga), sugerând că schimbarea s-ar putea produce în 2019.

Referindu-se la candidatura lui Friedrich Merz, Sigmar Gabriel a declarat: “Eu cred că orice preşedinte al CDU are şi aspiraţia esenţială de a deveni cancelar”, a declarat Sigmar Gabriel, citat de N-TV.de şi de Mediafax.

“Dacă el recunoaşte acest lucru ori nu, aceasta este altă problemă. Dar, de ce ar vrea cineva să devină preşedinte al CDU, dacă nu ar avea aspiraţia de a fi succesorul Angelei Merkel?”, a argumentat Sigmar Gabriel, care a fost lider al Partidului Social-Democrat, vicecancelar al Germaniei, ministru de Externe şi ministru al Economiei.

În opinia politicianului social-democrat, Friedrich Merz are “şanse foarte mari” să câştige scrutinul din decembrie şi să devină lider al formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată.

Leave a reply

Parteneri

Loading Next Post...
Sign In/Sign Up Sidebar Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...