

Acesta va prelua preşedinţia comisiei de specialitate Medicină din aceeaşi instituţie care are rolul să analizeze plagiatele.
Prevederea face parte dintr-un ordin pus în dezbatere publică de ministrul Educaţiei, Valentin Popa, scrie Hotnews. Oficialul propune ca fostul ministru al Sănătăţii din guvernul Cioloş Achimas-Cadariu Patriciu-Andrei să fie vicepreşedinte al comisiei de Medicină, scoate experţii străini din conducerea CNATDCU şi realizează modificări importante în comisiile care stabilesc ce criterii trebuie să respecte tinerii pentru a ajunge profesori universitari, validează sau nu o teză de doctorat şi dau verdictele de plagiat.
Potrivit Hotnews, Mircea Beuran a fost implicat în primul scandal amplu de plagiat din România. Fost ministru al Sănătăţii în perioada 2003-2004, Beuran a fost găsit vinovat de plagiat de către o comisie Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“ din Bucureşti, după cum a relatat la acea vreme Curierul Naţional. Comisia de anchetă a stabilit în 2003 că Beuran a plagiat o lucrare publicată în Statele Unite şi a propus desfacerea contractului de muncă, potrivit Ziarul de Iaşi. După acuzaţii, Beuran a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un Ordin de ministru care modifică anexele 2 şi 3 ale Ordinului nr. 4.106/2016 privind componenţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Ministerul precizează că observaţiile şi sugestiile pot fi transmise pe adresele de e-mail cnatdcu[at]edu.gov.ro şi dgis[at]edu.gov.ro, “în termen de 10 zile de la data publicării acestui proiect (20 august)”.
CNATDCU este forul care analizează sesizările de plagiat şi decide ce este şi ce nu este plagiat, tot această instituţie elaborează criteriile în baza cărora profesorii universitari acced într-o funcţie superioară şi este instituţia care validează sau nu tezele de doctorat.
Comisia de anchetă a stabilit în 2003 că Beuran a plagiat o lucrare publicată în Statele Unite şi a propus desfacerea contractului de muncă. După acuzaţii, Beuran a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii.