
Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte de hotăre, dintre care cel mai important a făcut referire la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale județului Constanța pe anul 2018. În acest context, cele mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi au vizat aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor aflate n subordinea CJC.Încă de la începutul ședinței, președintele CJC, Horia Țuțuianu, a precizat că bugetul de anul acesta este mai mult mic față de cel din 2017.
„Bugetul de anul acesta este puțin mai mic deoarece prin bugetul de stat ne-a fost alocat o sum mai mic acoperind diferența din excedentul pe care l-am avut. Veniturile Consiliului Județean în care sunt incluse atât veniturile din surse proprii, cât și de la bugetul statului și cele atrase de la Uniunea European se ridic la aproximativ 395 milioane de lei”, a anunțat Țuțuianu.
Liberalii au votat împotriva proiectului de buget propus pentru anul acesta, liderul PNL din cadrul CJC, Marian Iordache, a explicat votul negativ și a declarat: „Bugetul va trebui să suporte modificări pentru ca noi să-l putem aproba. Nu aveam de unde să știm când veți stabili ca dată a ședinței pentru aprobarea bugetului 14 februarie, în condițiile în care, de fiecare dată, ședința Consiliului Județean era stabilită la finalul lunii. Vineri am adus câteva propuneri, prea târziu, se pare”.
Consilierul județean Marian Iordache a anuntat că PNL a propus 11 proiecte de interes major pentru județul Constanța, însă acestea nu sunt luate în seam de actuala conducere a Consiliului Județean Constanța deoarece nu se regsesc pe ordinea de zi. ”
Consilierii liberali doresc înființarea unui spital clinic de pediatrie și construirea unui teatru pentru copii, investiții estimate la aproximativ dou milioane de euro. Pentru prima investiție s-a luat în calcul amenajarea unitții medicale în locul actualului Spital CFR, iar pentru construirea teatrului a fost identificat un teren liber de sarcini în spatele Planetariului din Constanța.