
Aflat la Varșovia pentru a discuta detaliile privind constituirea unei Alianțe a mediilor de afaceri din țările Est Europene, care să le permită să aibă o voce unitară în raport cu Uniunea Europeană, în primul rând, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), Ioan LUCIAN, a avut o scurtă întrevedere cu premierul Poloniei, Mateusz MORAWIECKI.
Președintele Ioan LUCIAN încearcă, în această perioadă, să-i determine pe președinții celor mai reprezentative confederații din Polonia, Ungaria și Slovacia să vină în România pentru semnarea documentelor. Menționăm că UNPR are semnate Acorduri de Parteneriat cu fiecare dintre cele trei confederații patronale.
Biroul de Presă
Uniunea Națională a Patronatul Român